Tăriceanu: Observ o radicalizare a zonei politice, este un climat de talibanism. Ce acuzaţii îi aduce lui Iohannis

Vocea.biz / 14.11.2017
Tăriceanu: Observ o radicalizare a zonei politice, este un climat de talibanism. Ce acuzaţii îi aduce lui Iohannis

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, marţi, că în prezent există o radicalizare şi o “polarizare excesivă” a zonei politice, în contextul unui „climat de talibanism”. Tăriceanu a mai precizat că reprezentanţi ai unor instituţii de stat, inclusiv la nivelul preşedintelui României, ajung să incite la proteste în stradă.

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, în cadrul conferinţei “Pentru un viitor sustenabil” de la Guvern, despre faptul că România a făcut progrese mari din punct de vedere economic, social şi al mediului după Revoluţie, ţara noastră luând mai multe decizii bune pentru viitorul ei, precum aderarea la Unuiunea Europeană şi adoptarea strategiei de dezvoltare durabilă a României în 2008.

„Am urmărit să ne racordăm la contextul global şi am adoptat în 2008 o strategie de dezvoltare durabilă a României care cuprindea multe dintre principiile şi obiectivele formulate de ONU. Pentru mine este un motiv de mândrie că am fost premierul României în momente decisive pentru viitorul ţării mele în care au fost luate decizii care au urmărit să răspundă la obiectivul general al generaţiilor prezenre, asigurând viitorul generaţiilor următoare. Cel mai important obiectiv a fost aderarea la UE, dar şi adoptarea srategiei în 2008”, a spus Tăriceanu.
Şeful Senatului a spus că inclusiv opoziţia a contribuit la realizarea strategiei din 2008.

„Un astfel de sprijin larg este obligatoriu, pentru că o astfel de strategie trebuie urmărită dincolo de ciclurile electorale, indiferent de partidele care se succed la putere”, a subliniat Tăriceanu.

În acest context, lierul ALDE a vorbit despre o radicalizare şi o „polarizare excesivă” a zonei politice, când partidele din opoziţie resping propunerile coaliţiei de guvernare, făcând din asta „un titlu de glorie”

„Observ cu îngrijorare în aceste zile, când vorbim despre actualizarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a României o radicalizare, o polarizare excesivă a zonei politice şi a societăţii româneşti în ansamblul ei. Partidele din opoziţie, din păcate, îşi fac un titlu de glorie prin respingerea în bloc orice propunere a coaliţiei de guvernare, iar reprezentanţi ai unor instituţii ale statului ajung în punctul în care incită la proteste de stradă, inclusiv la nivelul preşedintelui României. Este un climat de talibanism în care discuţiile despre proiecte pe termen lung ale României sunt greu de realizate”, a declarat Tăriceanu.

Liderul ALDE îi îndeamnă pe liderii politici şi institituţionali să se deschidă către dialor, pentru că doar aşa o strategie durabilă poate avea succes.

La evenimentul „Pentru un viitor sustenabil” au participat şi László Borbély, consilier de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Paul Stănescu, Viceprim-Ministru, Ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene şi Ion Cîmpeanu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

(News.ro)

Citește și...