Biroul Executiv al PNL a decis luni, în unanimitate, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvenrului Tudose, demers în vederea căruia liberalii vor negocia cu toate partidele în afară de PSD şi vor organiza o serie de proteste în toate marile oraşe ale ţării.
”PNL a hotărât la reuniunea Biroului Executiv, împreună cu grupurile parlamentare, în unanimitate, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului PSD-Dragnea-Tudose. Ordonanţa care a răvăşit sistemul fiscal din România, care pune în pericol dezvoltarea economică a României, care creează un haos în toate domeniile, care reprezintă un atac împotriva mediului de afaceri şi angajaţilor, atât din sectorul privat, cât şi din sectorul public, alături de înrăutaţirea dramatică a tuturor indicatorilor economici stau la baza acestei decizii”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv.
El a spus că vor fi înfiinţate trei grupuri de lucru: unul pentru negocierea susţinerii moţiunii cu celelalte partide, în afară de PSD, unul pentru dialog cu societatea civilă şi altul organizatoric ”care să vină în sprijinul demersului liberalilor şi pentru a crea o presiune asupra parlamentarilor pentru susţinerea acestei moţiuni de cenzură”.
Orban a spus că şi senatorii şi deputaţii liberali au misiunea de a doscuta ”om la om” cu toţi parlamentarii puterii, inclusiv cu social-democraţii, pentru a vota demiterea Guvernului Tudose.
Liderul PNL a mai explicat că discuţiile în vederea depunerii moţiunii vor începe de marţi, iar documentul urmează să fie depus în Parlament cel mai probabil până la finalul acvestei săptămâni.
(News.ro)