Tăriceanu sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu declarațiile președintei ÎCCJ

Vocea.biz / 09.11.2017
Tăriceanu sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu declarațiile președintei ÎCCJ

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la opiniile exprimate public  de către judecătorul Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Tarcea a făcut apel la magistrați pentru ca aceștia să se opună legilor justiției propuse de PSD.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la opiniile exprimate public în data de 28 octombrie de către judecătorul Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la legile Justiţiei, apreciind că aceasta a încălcat grav obligaţia de rezervă impusă magistraţilor de a nu exprima public convingerile lor politice. În opinia sa, şefa instanţei supreme incită judecătorii la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ameninţă parlsamentarii “pentru a-i timora cu ameninţarea voalată că ar putea să intre într-un malaxor procedural prin metode de represiune penală a căror eficienţă a fost deja verificată”.

“Vă aduc la cunoştinţă şi vă solicit o evaluare în cadrul Inspecţiei Judiciare, a opiniilor exprimate public la data de 28 octombrie 2017, de către doamna Judecător Cristina Tarcea, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, referitoare la proiectele de lege pe tema Justiţiei. Cu această ocazie, doamna judecător Cristina Tarcea a afirmat: ”Avem nevoie de voi toţi. Lumea trebuie să ştie că desistarea din partea Ministerului Justiţiei este o monstruozitate, dinainte plănuită. NU TREBUIE SĂ PERMITEM INTRAREA ÎN DISCUŢII GENERALE SAU, ŞI MAI RĂU, PE FOND. Asta nu presupune ca EI SĂ FACĂ TOT CE VOR, IAR NOI SĂ TĂCEM… ÎCCJ a fost mereu alături de VOI !!! Important e să fim uniţi!!! Şi, credeţi-mă, am nevoie mai mult ca niciodată de dvs”, scrie Tăricesanu în sesizarea adresată CSM şi Inspecţiei Judiciare, susţinând că prin aceste opinii Tarcea “se îndepărtează de la statutul de magistrat, adoptând, în schimb, o atitudine politică, incompatibilă cu poziţia sa de reprezentant al puterii judecătoreşti”, titrează News.ro.

Preşedintele Senatului spune că şefa ICCJ a încălcat grav şi repetat obligaţia impusă magistraţilor de art.9 alin.(2) din Legea nr.303/2004, republicată, potrivit căruia ”Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice”.
El se întreabă cum va putea Cristina Tarcea să-şi exercite funcţia de judecător, cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea dacă acum “face un apel public adresat colegilor săi de breaslă, de a se opune dezbaterii în forul legislativ al ţării a unor proiecte de lege care vizează în modul cel mai direct întărirea independenţei justiţiei”.

“Cer Inspecţiei Judiciare să constate că prin apelul doamnei judecător Cristina Tarcea, domnia sa îşi asumă deliberat poziţia de aderenţă la o grupare de putere ilegitimă, atâta vreme cât îndeamnă judecătorii ”să nu permită intrarea în discuţii generale sau, şi mai rău, pe fond” a unei propuneri legislative, asumate până la urmă, de un grup de parlamentari. Vă rog să sesizaţi aici nu numai o atitudine iresponsabilă de frondă instituţională, ci o încălcare flagrantă a principiului constituţional al separaţiei celor trei puteri în stat”, scrie Tăriceanu în sesizare, argumentând că puterea judecătorească are prerogativa şi obligaţia constituţională de a aplica legea.

“Politica legislativă a statului este în final atributul suveran al Parlamentului. Vă rog să constataţi că doamna judecător Cristina Tarcea contestă, de pe înalta poziţie pe care o ocupă şi cu toată influenţa care derivă din aceasta, dreptul constituţional al Parlamentului de a legifera şi, în plus, face apel la nesupunere. Cum judecătorii nu au modalităţi instituţionale de intervenţie în activitatea legislativă sau de a se opune formal adoptării unei anumite legi, rămâne ca doamna Cristina Tarcea să explice cum înţelege domnia sa ca membrii puterii judecătoreşti ”să nu permită intrarea în discuţii generale sau, mai rău, pe fond ” a unor propuneri legislative. Să fie vorba de chemarea la nesupunere civică, la adunări publice? Este acesta un standard de conduită profesională a unui magistrat?”, întreabă preşedintele Senatului, apreciind că şefa instanţei supreme “incită judecătorii la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ameninţă Parlamentul extrem de transparent”.

“Prin această atitudine, doamna Cristina Tarcea exercită presiuni asupra membrilor Parlamentului pentru a-i timora cu ameninţarea voalată că ar putea să intre într-un malaxor procedural prin metode de represiune penală a căror eficienţă a fost deja verificată”, conchide Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și...