Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la Parlament, că, în opinia sa, nu este nicio problemă cu amânările succesive ale şedinţelor de Guvern în care trebuia adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului fiscal, susţinând că atunci când este vorba despre adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atât importante, rapiditatea nu este factorul cheie.
”Cred că atunci când este vorba despre adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atât importante, rapiditatea nu este factorul cheie. Eu cred că, dimpotrivă, necesitatea de a analiza aşezat toate aspectele şi toate consecinţele pe care le comportă o astfel de decizie este un act normal până la urmă, de minimă înţelepciune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu întrebat dacă este bine că s-a amânat pentru moment adoptarea noilor măsuri fiscale.
Liderul ALDE a mai spus că nu a fost convocată nicio şedinţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta situaţia creată în urma amânării şi celei de-a doua şedinţe de Guvern extraordnare pentru modificarea Codului Fiscal, titrează News.ro.
Luni ar fi urmat să fie o şedinţă de extraordinară consacrată adoptării măsurilor fiscale, deşi aceasta nu a figurat în programul oficial de luni al premierului, însă nici participarea şefului Guvernului la reuniunea Asociaţiei Municipiilor, nu exista în programul acestuia.
La Asociaţia Muncipiilor premierul a spus că miercuri este şedinţa de Guvern, însă a exclus discutarea transferului contribuţiilor către angajaţi.
“Cred că nu va intra în şedinţă trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator”, a afirmat premierul.