Comisia de control asupra SRI va discuta despre legătura dintre serviciul de informații și compania SIVECO

vocea.biz / 31.05.2017
Comisia de control asupra SRI va discuta despre legătura dintre serviciul de informații și compania SIVECO

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, a anunţat că membrii comisiei vor analiza miercuri afirmaţiile făcute de fosta preşedintă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, privind legăturile dintre SRI şi compania Siveco, relatează News.ro.

”Ca principiu, noi suntem atenţi la tot ce se discută în spaţiul public despre SRI. Decizia de a audia sau a face o verificare pe un subiect sau altul o luăm în Comisie. Vom discuta săptămâna viitoare, miercuri”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

El a precizat că nu este prima dată când comisia verifică aspecte ce ţin de compania Siveco. ”Am verificat legat de anumite achiziţii în urmă cu două luni, deci am mai avut asemenea sesizări. Tot ce primim, verificăm Acum avem 14-15 sesizări cu aspecte care privesc activitatea SRI”, a spus senatorul.

Ţuţuianu a afirmat că va fi luat în discuţie şi contractul de 31.000.000 euro atribuit de către SRI firmei Siveco pentru proiectul SII Analytics. ”Va trebui să verificăm cum s-a derulat procedura de achiziţie publică. O să cerem o informare pe acest subiect şi o să ne lămurim. Nu pot da astăzi un răspuns de ce a atribuit. O să cerem informare şi o să vă aduc la cunoştinţă datele relevante, adică ce tip de procedură s-a desfăşurat, care au fost criteriile de adjudecare, cui i s-a adjudecat”, a conchis Adrian Ţuţuianu.

Siveco a anunţat că o dă în judecată pe fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru, pe care o acuză că a lansat în spaţiul public “minciuni şi afirmaţii denigratoare”, după ce a transmis Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că este suspect că aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor au fost câştigate de companie. De asemenea, Pătru a susţinut că Irina Socol, fosta şefă a Siveco, a făcut parte sau a fost apropiată de conducerea SRI şi că e posibil ca prietenia lor, pornită la iniţativa lui Socol, să fi fost iniţiată contextul unei acţiuni operative.

Tags:
Citește și...