Președinția: Votul în cazul Bejinariu arată disprețul majorității parlamentare față de Justiție

vocea.biz / 30.05.2017
Președinția: Votul în cazul Bejinariu arată disprețul majorității parlamentare față de Justiție

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi, pentru News.ro, că respingerea cererii de urmărire penală a fostului ministru Eugen Bejinariu dovedeşte încă o dată “dispreţul” majorităţii parlamentare faţă de justiţie, considerând că este “inadmisibil” ca senatorii şi deputaţii să se erijeze în judecători.

“Votul de astăzi din Parlament în cazul cererii de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu dovedeşte încă o dată dispreţul majorităţii faţă de Justiţie. Este inadmisibil ca unii deputaţi şi senatori să se erijeze în judecători şi să hotărască prin vot blocarea actului de justiţie”, a spus Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui afirmă că şeful statului a afirmat în multe rânduri că instanţa este singura abilitată să se pronunţe în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, iar acest principiu “nu este negociabil”.”Faptul că majoritatea parlamentară nu înţelege să acţioneze conform normelor care stau la baza statului de drept duce la accentuarea scăderii încrederii cetăţenilor în Legislativ”, a mai spus Mădălina Dobrovolschi.

Camera Deputaților a respins marți solicitarea privind ridicarea imunității parlamentare a fostului ministru Eugen Bejinariu, acuzat în Dosarul Microsoft.

Din cei 329 de deputați, s-au înregistrat 273 de voturi, din care 183 au votat ”împotrivă”, 88 au votat pentru, iar 2 au fost anulate. PNL și USR au anunțat că votează la vedere, în favoarea începerii urmării penale a fostului ministru, cele două grupuri având 99 de deputați (69 liberali și 30 usr-iști). Votul a fost secret cu bile.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut că ar fi votat ”pentru” solicitarea DNA, așa cum le-a spus și colegilor săi.

Citește și...