Fostul preşedinte Traian Băsescu a ironizat, vineri, demersurile comisiei parlamentare care anchetează acuzaţiile privind eventuala fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009, spunând că e pregătit să mai candideze o dată, relatează News.ro.
”Mă fraţilor, ce să fac, să-l chem pe Geoană să fie ce? Preşedinte? Ce va constata comisia asta? Îl trimitem pe Ioahannis acasă, la odihnă, până-şi face Geoană mandatul? Păi îi paşte pericolul, pentru că dacă va stabili comisia asta faimoasă că Geoană a fost preşedinte în 2009, eu o să recunosc şi o să mai candidez o dată”, a comentat liderul PMP.
Întrebat de către jurnalişti vineri, la finalul Colegiului Naţional al PMP care s-a desfăşurat la Sinaia, ce părere are despre demersurile privind desecretizarea unor informaţii legate de arhiva SIPA, fostul preşedinte Traian Băsescu a evitat să răspundă întrebării, lansând acuzaţii la adresa actualului Guvern.
”În condiţiile în care în România avem epidemie de rujeolă se merge sub minciuna că epidemia a fost posibilă penru că toţi copiii ăştia care s-au îmbolnăvit precum şi cei care au murit, au murit pentru că n-au vrut părinţii să-i vaccineze. Este o mare minciună. Mulţi părinţi nu şi-au putut vaccina copiii pentru că n-a existat vaccinul, nici la medicul de familie nici în farmacii, să fie achiziţionat. Când auzi că într-o ţară au murit 27 de copilaşi şi tu de dai de ceasul morţii ce făceau patru beţivani în noaptea alegerilor sau marele subiect de arhiva SIPA, eu nu spun că nu e un subiect, dar nu văd subiectul legat de faptul că suntem în al patrulea an al exerciţiului bugetar al Uniunii Europene şi Guvernul nu a organizat măcar o singură licitaţie pentru un singur tronson de autostradă sau de cale ferată la modernizare. Nu s-a organizat măcar o singură licitaţie pentru regularizarea unui râu care generează inundaţii. Dar o ţinem de dimineaţă până seara cu fraudarea alegerilor din 2009” a spus Traian Băsescu, întrebat care este, în opinia sa, miza discuţiilor legate de desecretizarea arhivei fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei.