Iohannis pleacă la summit-ul NATO: România va susține consolidarea flancului estic și unitatea aliaților în privința Rusiei

vocea.biz / 24.05.2017
Iohannis pleacă la summit-ul NATO: România va susține consolidarea flancului estic și unitatea aliaților în privința Rusiei

Șefii de stat și de guverne ai statelor membre NATO se vor reuni joi, la Bruxelles, în cadrul summit-ului NATO, primul la care va participa președintele american Donald Trump. Șeful statului, Klaus Iohannis, va pleda pentru consolidarea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice și pentru ”menținerea unității de acțiune” în raport cu Rusia.

În cadrul discuțiilor, președintele Iohannis va vorbi despre rolul României în cadrul alianței, Bucureștiul fiind un contributor consistent la prezența aliată înaintată în flancul estic și respectându-și angajamentul de a spori cheltuielile pentru apărare prin alocarea a 2% din PIB.

În mai puțin de un an de la adoptarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia, România a înregistrat ”progrese semnificative” la nivel național, dintre acestea Administrația Prezidențială amintind: operaționalizarea brigăzii multinaționale de la Craiova, cu participarea militarilor din alte state membre NATO; exerciții multinaționale de amploare; sporirea prezenței navale NATO în Marea Neagră, obținerea unei prezențe aeriene aliate consistente pe teritoriul României, dar și participarea celor 120 de militari români la brigada NATO din Polonia, în cadrul structurii conduse de SUA.

În ceea ce privește angajamentele față de aliați, alocarea de către România a 2% din PIB pentru apărare consolidează profilul țării noastre la nivel aliat, mai spune Administrația Prezidențială.

La reuniunea de la Bruxelles, președintele va susține creșterea rolului NATO în combaterea terorismului, dar și importanța consolidării NATO în flancul estic, conform angajamentului aliat asumat la Summitul de anul trecut, și va reitera necesitatea abordării unitare și coerente a întregului flanc estic.

”Președintele Klaus Iohannis va pleda și pentru menținerea unității de acțiune aliate față de Rusia și va susține promovarea unei abordări cuprinzătoare și echilibrate geografic a politicii NATO de proiectare a stabilității, atât pe direcția sudică, cât și pe cea estică, având în vedere necesitatea menținerii în atenția aliată a vecinătății estice și, implicit, a sprijinului pentru Ucraina, Georgia și Republica Moldova”, mai precizează sursa citată.

Klaus Iohannis va lua parte la dineul de lucru al Șefilor de Stat și de Guvern și va avea o întrevedere cu omologul său polonez, Andrzej Duda, în marja summit-ului.

”Reuniunea NATO de anul acesta vine în convergență cu obiectivele României de întărire a solidarității aliate, de abordare cuprinzătoare și integrată a securității euroatlantice și de reafirmare a importanței legăturii transatlantice pentru securitatea noastră. De asemenea, corespunde priorităților de politică externă și de securitate ale României privind consolidarea profilului nostru în NATO și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii”, conchide Președinția.

Citește și...