Mircea Geoană, la comisia de anchetare: Există suspiciuni rezonabile că alegerile au fost influențate de la cel mai înalt nivel – UPDATE

vocea.biz / 23.05.2017
Mircea Geoană, la comisia de anchetare: Există suspiciuni rezonabile că alegerile au fost influențate de la cel mai înalt nivel – UPDATE

Mircea Geoană, fost candidat al PSD în alegerile prezidențiale și protagonistul celebrei scene ”Mihaela, dragostea mea” din noaptea scrutinului, când credea că a fost ales președintele României, este audiat marți de membrii comisiei parlamentare de anchetă. La audieri a venit și șeful său de campanie de la acea dată, Viorel Hrebenciuc, trimis în judecată pentru corupție și retras din politică. Parlamentarii nu au stabilit deocamdată când îl vor audia și pe învingătorul alegerilor din 2009, senatorul PMP Traian Băsescu.

UPDATE: Mircea Geoană este în fața comisiei parlamentare de anchetă. ”Este regretabil că a trebuit să treacă atâția ani pentru a se constitui această comisie„, a spus fostul lider social-democrat, precizând că există riscul ca lucrurile să se repete, dacă nu sunt lămurite. Geoană a susținut că există suspiciuni rezonabile de influențare a alegerilor din 2009, de la cel mai înalt nivel, fiind vorba despre o încercare de perpetuare a unui sistem de forță, de șantaj și presiune, care a avut un caracter transpartinic și s-a desfășurat sub o comandă unică. ”Vorbim de persoane obediente sau șantajabile, nu de instituții ale statului”, a mai susținut el.

Mandatul prezidențial din 2009-2014 a fost unul imoral, antidemocratic și anticonstituțional, a mai susținut el, adăugând însă după validarea alegerilor de către CCR a acceptat că România trebuie să meargă înaintea.

Nu am vorbit niciodată cu dna Kovesi la telefon, nici atunci, nici în altă împrejuare, a mai spus Geoană, la solicitarea comisie.

Mircea Geoană a mai declarat că nu crede că cineva dintre cei care s-au întâlnit la Gabriel Oprea acasă, în seara alegerilor, poate fi suspectat de simpatie față de el, speculațiile potrivit cărora șefii SRI, Kovesi și alți politicieni s-ar fi reunit pentru a se pune bine cu viitorul președinte nu se susțin.

UPDATE: Întrebat în legătură cu genul de întâlniri despre care a relatat Andronic, Hrebenciuc a spus că nu a ținut cont de ceea ce se spunea ”în folclor”, erau multe speculații, dar erau ignorate.

Viorel Hrebenciuc a mai spus, în cadrul audierilor, referitor la întâlnirea între șefii SRI și Kovesi, că nu i se pare nimic ilegal și că nimeni nu poate influența alegerile din sufragerie, după ce urnele s-au închis.

UPDATE: Deputatul PMP Robert Turcescu, cel care a moderat confruntarea finală între Mircea Geoană și Traian Băsescu înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, a insistat ca Viorel Hrebenciuc să spună care era relația de comunicare cu candidatul PSD și dacă dialogau permanent.

”Face obiectul comisiei de anchetă? (…) O singură sincopă a fost, faptul că nu am știut că a fost la Vîntu. Am aflat a doua zi”, a replicat Hrebenciuc.

Turcescu a mai spus că un alt consultant al lui Mircea Geoană, Cozmin Gușă a relatat că nu a avut acces la Mircea Geoană până în momentul intrării în emisie, precizând că încearcă să-și dea seama dacă ceea ce s-a întâmplat are de-a face cu fraudarea alegerilor sau cu prăbușirea unui candidat (care a început să scadă în sondaje după vizita la Vîntu).

”La vremea respectivă erați jurnalist. Cred că dacă deputatul Turcescu îl întreabă pe jurnalistul Turcescu ce s-a întâmplat în acea noapte știe mai bine decât mine”, a răspuns Hrebenciuc.

UPDATE: Șeful de campanie al lui Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, este audiat de membrii comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. ”O să vă explic de ce cred eu că totul a pornit în disapora. Într-o secție de vot sunt trecuți maxim 2.000 de alegători. În cadrul comisiei care a făcut legea electorală am calculat în medie 4 minute pentru fiecare votant, de la ora 7 la ora 21 pot vota maxim 1050”, a spus Hrebenciuc. 730 de oameni au votat la Gara de Nord unde a fost o coadă imensă, 900 la Facultatea de Drept.

”La diaspora…am cerut colegului care se ocupa de diaspora lista secțiilor de votr în ordinea descrescătoare a numărului de alegători. La secția din Paris erau 3.788 de alegători, în Irlanda și Anglia peste 2.000”, a mai spus fostul lider social-democrat. Problema este cum au reușit să voteze atâția oameni, mult peste 1.050, a insistat Hrebenciuc.

”Normal că ne-am gândit să contestăm. Discuția mea celebră cu Viorică, cu Videanu…l-am căutat pe dl președinte, probabil sărbătorea, l-am sunat pe Videanu, i-am explicat tot ce v-am spus și dvs Controlul și ancheta pe care trebuie să o faceți este relativ simplă, luați legătura cu cei din secțiile respective”

Toate probele au fost depuse de PSD la Curtea Constituțională, a mai spus Hrebenciuc, adăugând că este o ”copilărie” să crezi că se poate frauda cu softul: ”Nu ai cum să detrunezi rezultatul alegerilor e o copilărie să crezi că se face prin soft, softul este o simplă adunare, sunt doi candidații, ai DA și Nu și un contabil cu creionul pe ureche o poate face”.

Deputatul PNL Cezar Preda i-a replicat că este irelevantă ”chestia asta cu 1.050 și 4 minute”, sunt zeci de secții în România cu peste 1.050 de alegători. ”Din punctul de vedere al unei analize electorale nu merg pe această ipoteză, este un lucru care a fost demonstrat că este greșit. De ce excludeți că alegerile ar fi fost fraudate și în sens invers?”, a intervenit Preda. Deputatul liberal a mai spus că PSD avea oricum cei mai mulți reprezentanți în secțiile de votare, aceștia putând sesiza neregulile la partid.

”Alegerile sunt influențate în toate direcțiile, n-am spus că sunt doar într-0 direcție”, a mai replicat Viorel Hrebenciuc.

Deputatul PNL Daniel Fenechiu a intervenit și el, ușor ironic, în condițiile în care Hrebenciuc a spus că în jurul orei 20.00 știa deja, la partid, că Geoană a pierdut alegerile. Fenechiu l-a întrebat de ce s-a mai bucurat Mircea Geoană, în direct, la televizior, nu i s-a comunicat de la partid că a pierdut alegerile?

”Dl Geoană s-a bucurat în jurul orei 21.00 când s-a anunțat exit-poll-ul”, a replicat Hrebenciuc.

De asemenea, întrebat dacă poate spune că alegerile prezidențiale au fost fraudate și pe ce se bazează, Hrebenciuc a răspuns: ”În mod concret, pot spune că am suspiciunea că au fost fraudate și mă bazez pe ceea ce v-am spus (la comisie-n.r.)”.

UPDATE: Lucrările comisiei parlamentare de anchetă au fost reluate marți cu audierea fostului președinte al Autorității Electorale Permanente din 2009, Octavian Opriș. Acesta a precizat că la acea dată a fost o contestația a PSD privind rezultatul alegerilor, dar social-democrații au retras-o ulterior.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a spus că există ”suspiciuni rezonabile” referitoare la echidistanța AEP la alegerile prezidențiale din 2009, în condițiile în care vicepreședintele AEP Ana Maria Pătru a fost surprinsă la masă cu Traian Băsescu, candidat la președinție, și cu fiica acestuia Elena Băsescu (care câștigase un nou mandat de europarlamentar). Cum am putea noi să credem în echidistanța și corectitudinea AEP?

Opriș a spus că situația asta a fost mediatizată și că vicepreședintele a fost într-adevăr a fost suprinsă la o chermeză cu Traian Băsescu. ”Asta a fost conduita pe care a avut-o Ana Maria Pătru, chiar în biroul ei avea un portret cu Traian Băsescu, sigur că îi era recunoscătoare pentru că el a numit-o, potrivit legii. I-am atras atenția, dar era tardiv”, a comentat Opriș.

Cel care a determinat readucerea pe agenda publică a suspiciunilor legate de alegerile prezidențiale din 2009, patronul cotidianului Evenimentul zilei și consultantul politic Dan Andronic a declarat luni, la finalul audierii din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că a vorbit despre întâlnirea de la Gabriel Oprea de acasă atunci când i s-a părut „relevant”, acesta ţinând să precizeze că nu i se pare că persoanele care au participat la acea cină au comis vreo ilegalitate.

„Mă suspectează (parlamentarii din comisia de anchetă – n.r.) de faptul că nu le spun sursele pe care le am. Până la urmă, protejarea surselor este obligatorie, am încercat să le spun lucrurile cât am putut de clar, fără a devoala identitatea unor oameni care au avut curajul să îmi dea anumite informaţii şi documente, având certitudinea că le voi proteja identitatea”, a afirmat Andronic, citat de News.ro. 

El a susţinut că a vorbit despre întâlnirea de la Gabriel Oprea de acasă, în seara alegerilor prezidenţiale din 2009, când i s-a părut „relevant”. „Am spus exact lucrurile când mi s-au părut relevante, când a fost vorba de un context pe care l-am considerat important pentru opinia publică şi, repet, vorbim de o iniţiativă jurnalistică. Sunt convins că nici domnul Preda (Cezar Preda – n.r.) nu ne spune toate întâlnirile la care a participat, inclusiv cea din noaptea alegerilor. Mie nu mi s-a părut că ce se întâmplă acolo este o ilegalitate (…). Am spus tot ceea ce am putut să spun şi ceea ce mi-am adus cu certitudine aminte (…)”, a subliniat Andronic.

El a reiterat faptul că nu deţine date potrivit cărora cei prezenţi acasă la Gabriel Oprea şi-au folosit pârghiile pentru a schimba rezultatul alegerilor prezidenţiale. „(Am spus – n.r.) că nu am date că le-ar fi folosit, în sensul în care, dacă intraţi în sfera speculaţiilor, noi credem că serviciile fac şi dreg toate punctele de vedere. Dacă vă aduceţi aminte, episodul cu fraudarea alegerilor apare periodic, la fiecare scrutin prezidenţial între turul întâi şi turul doi se spune că s-au fraudat alegerile”, a afirmat Dan Andronic, întrebat dacă cei prezenţi acasă la Gabriel Oprea şi-au folosit pârghiile pentru a schimba rezultatul scrutinului.

În cursul zilei de miercuri vor fi audiaţi, printre alţii, directorul STS, Marcel Opriş, şi Vasile Blaga, care a fost ministru de Interne la vremea alegerilor prezidenţiale din 2009.

Citește și...