Hrebenciuc: Alegerile nu puteau fi fraudate, pe telefon, din sufrageria lui Oprea

vocea.biz / 23.05.2017
Hrebenciuc: Alegerile nu puteau fi fraudate, pe telefon, din sufrageria lui Oprea

Fostul șef al campaniei prezidențiabilului PSD din 2009, Viorel Hrebenciuc, a spus marți, în cadrul audierilor de la comisia parlamentară de anchetare a alegerilor din 2009, că nimeni nu poate influența rezultatul scrutinului din sufragerie, mai ales la acea oră, după închiderea urnelor, adăugând că nu i se pare nimic ilegal în reuniunea de la Gabriel Oprea, dintre șefii SRI, Laura Codruța Kovesi și alți politicieni.

”Eu nu consider că o persoană este egală cu instituţia respectivă. Eu ştiu întâlnirea din sufrageria domnului Oprea, nu văd nimic ilegal în ea. Cel mult pot să am dubii asupra moralităţii ei. (…) Vorbind la telefon acolo, din sufragerie, nu avea cum să fi influenţat numărătoarea voturilor, numărătoarea paralelă, tot ce am vorbit noi aici. La ora respectivă chiar nu mai aveai ce să faci ”, a spus Hrebenciuc citat de News.ro. El a adăugat că a aflat de întâlnirea respectivă din presă.

Tot în cadrul audierilor, Hrebenciuc a declarat că are suspiciuni că alegerile au fost totuși fraudate, bazându-se pe modul în care s-a votat în Diaspora.

Demersul înființării comisiei de anchetă a pornit de la așa-zisele dezvăluiri ale lui Dan Andronic potrivit căruia, în seara decisivă a alegerilor, directorul SRI, George Maior, prim-adjunctul șefului SRI, Florian Coldea, și procurorul general Laura Codruța Kovesi se reuniseră la Gabriel Oprea acasă. După audierea la comisie, Andronic a spus că nu a avut impresia că la acea întâlnire se întâmpla ceva ilegal.

 

Citește și...