Senatorii au început dezbaterea legii salarizării, în timp ce sindicatele amenință cu greva

vocea.biz / 22.05.2017
Senatorii au început dezbaterea legii salarizării, în timp ce sindicatele amenință cu greva

Plenul Senatului a început luni dezbaterile generale la legea salarizării unitare, în timp ce sindicaliștii din administrația publică amenință cu declanșarea grevei, nemulțumiți de prevederile actului normativ care a fost avizat pozitiv de comisia de muncă.

Propunerea senatorului PNL Mario Oprea de a retrimite la comisie actul normativ a fost respinsă de majoritatea parlamentară PSD-ALDE. Oprea a argumentat că inițiatorii legii nu au precizat concret care este impactul bugetar al actului normativ și sursele de finanțare, iar oficialii guvernamentali au furnizat informații contradictorii.

Liberalul a mai amintit și nemulțumirile sindicaliștilor, explicând că există riscul ca, în absența unui acord între partenerii sociali, să se ajungă la procese în instanță, ca urmare a aplicării legii.

În replică, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a susținut că impactul bugetar este de 32 miliarde de lei până în 2020, și de 43 de miliarde până în 2022. Ea a mai spus că legea era necesară și corectează disfuncționalitățile din sistem, în condițiile în care, în prezent, există diferenețe majore între persoane care au aceeași pregătire și vechime în muncă, precum și între nivelul salariilor de la baza primaidei și cele de la vârf.

Vasliescu a mai spus că se păstrează toate sporurile existente pentru toate familiile ocupaționale, iar articolul care prevedea înghețarea pensiilor și care a stârnit controverse a fost eliminat de comisie.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Citește și...