Dragnea: PSD nu are nevoie de serviciu secret, le avem pe toate

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea / Sursa foto: Mediafax FOTO

Liviu Dragnea a răspuns celor care l-au acuzat că vrea să controleze Direcţia Generală de Protecţie Internă, afirmând ironic că PSD nu are nevoie de vreun serviciu secret întrucât le are pe toate pentru este ”un partid iubit cu un sediu foarte accesat”, notează news.ro.

”Sunt servicii mai mari şi mult mai importante decât DGPI. Atunci de ce ar fi trebuit DGPI să aibă nevoie de avizul CSAT?”, declarat Liviu Dragea, vineri, la Bacău, referindu-se la faptul că preşedintele Iohannis a afirmat că Legea DGPI este neconstituţională.

În ce priveşte acuzaţiile potrivit cărora Liviu Dragnea ar fi intresat să controleze nemijlocit Direcţia, preşedintele PSD a sugerat că mai degrabă social-democraţii sunt supravegheaţi de serviciile secrete decât invers. ”Nu există serviciu secret din România care să nu fi avut şi să nu aibă o colaborare foarte strânsă cu PSD. Este un partid iubit şi cu un sediu foarte deschis şi foarte accesat. Din acest motiv ne şi simţim foarte protejaţi. Noi nu avem nevoie să ne facem un serviciu secret, le avem pe toate”, a mai spus Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este o eroare decizia Senatului care exclude avizul CSAT la numirea şefului DGPI, precizând că, dacă se menţine această soluţie neconstituţională, va sesiza Curtea Constituţională. Preşedintele a susţinut că PSD încearcă să elimine instituţia preşedintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri.

”Aşa ceva nu se poate. Asta este o eroare, o greşeală, cum doriţi. Atât timp cât instituţia este una militarizată, nu poate să funcţioneze fără aviz CSAT. Punct! Iar indiferent ce doreşte Senatul sau Camera Deputaţilor, aşa funcţionează instituţiile în România conform Constituţiei. Dacă se menţine această soluţie, care e una neconstituţională după părerea mea, evident că speţa va ajunge la CCR. În ultimă instanţă, voi ataca eu la CCR, dar deocamdată aşteptăm să îşi revină Parlamentul şi să intre în normalitate”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat care crede că este raţiunea din spatele acestei propuneri, preşedintele a afirmat: ”Eu văd aici o raţiune politică din partea PSD. Este destul de evident, după speţa cu ANCOM, acum speţa cu acest serviciu al Ministerului de Interne, se încearcă din partea PSD să se elimine instituţia preşedintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri. Este o eroare”.

La rândul său, preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, marţi, printr-o postare pe Facebook, că Legea de organizare şi fucţionare a DGPI, în forma adoptată de Senat, este contrară prevederilor constituţionale, adoptarea ei fiind expresia dorinţei lui Liviu Dragnea de a avea ”un serviciu la propria-i butonieră”.

Senatul a adoptat luni cu majoritate de voturi, în calitate de cameră decizională, Ordonanţa de Urgenţă 76/2016 prin care guvernul Cioloş a înfiinţat Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), eliminând din textul actului normativ obligativitatea ca directorul general al instituţiei de a fi militar precum şi pe aceea ca el să fie numit în funcţie cu avizul CSAT.

(news.ro)

loading...
VEZI COMENTARII