Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că susţine desecretizarea arhivei SIPA în condițiile legii, precizând că este foarte bine să se cunoască cei care au avut acces la această arhivă şi să se termine ”cu aşa-zisele sperietori şi himere pe care diverşi le au”, relatează News.ro.
”Eu susţin desecretizarea, şi o spun cât se poate de direct, respectând legea. Probabil există diverse nivele de secretizare ale acelor documente aflate în arhivă, i-am cerut domnului ministru să strângă date. Şi dânsul susţine acest lucru. Ba mai mult, eu cred că e foarte bine să ştim şi cei care în această perioadă – şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l facă domnul ministru, şi-l va face – au avut acces la această arhivă. Susţin acest demers pentru că trebuie să terminăm odată cu aşa-zisele sperietori, himere pe care diverşi le au şi cea mai bună modalitate este asta, respectând procedurile legale şi am convingerea că va respecta procedurile. În concluzie, susţin”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, precizând că a avut discuţii cu ministrul Justiţie în acest sens.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi, la Parlament, că deocamdată nu ştie când ar putea fi desecretizată arhiva SIPA, în condiţiile în care este în faza în care se documentează, iar când va deţine toate elementele cu privire la conţinutul arhivei va face o comisie la nivelul ministerului pentru a vedea care sunt paşii de urmat.
Inițial, miercuri, Tudorel Toader anunțase că va desecretiza arhiva SIPA “în cel mai scurt timp şi cu respectarea termenelor si procedurilor legale”.
Discuțiile despre arhiva fostului serviciu secret al ministerului Justiției au fost declanaște după ce Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA – care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor – a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.
Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.