Remanierea unor miniștri va fi discutată săptămâna viitoare la nivelul coaliției guvernamentale, urmând ca președintele PSD Liviu Dragnea să aibă o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu și cu partenerul de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. O posibilă remaniere în luna iunie a fost vehiculată de Dragnea mai demult, liderul social-democrat neezitând să își manifeste public nemulțumirile punctuale legate de mai mulți membri ai echipei de la Palatul Victoria pe care, de altfel, are pretenția că o și coordonează din poziția de premier din umbră. Ar fi a doua schimbare a componenței Guvernului în prima jumătate de an de la preluarea puterii de către PSD și demersul nu presupune aprobarea Parlamentului, ci doar a președintelui care va trebui să semneze decretele de numire a noilor miniștri.
Primul pe listă se poziționează ministrul Justiției, Tudorel Toader (care nu este membru de partid și care a preluat portofoliul după demisia lui Florin Iordache în contextul protestelor legate de OUG 13). Primele critici dure lansate de Liviu Dragnea la adresa ”independentului” Toader au apărut în momentul în care ministrul Justiției a prezentat raportul de evaluare a activității procurorului-general, Augustin Lazăr, și procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, evaluare care a fost făcută plecând de la decizia CCR potrivit căreia DNA ar fi acționat abuziv în anchetarea modului în care a fost emisă OUG 13. Deși nu a cerut niciodată demisia lui Kovesi, Dragnea s-a arătat nemulțumit de concluziile la care a ajuns Toader și anume că nu se impune schimbarea șefilor de parchete.
Un alt moment tensionat în relația dintre cei doi a fost generat de amânările succesive ale lui Toader în ceea ce privește pachetul de legi de modificare a legislației penale. Deși anunțate încă de la preluarea mandatului, la finalul lunii februarie, propunerile lui Toader au fost puse în dezbatere publică abia luni, iar, printre altele, ministrul Justiției nu a introdus niciun plafon pentru abuzul în serviciu.
Cel mai recent incident s-a consumat însă tot la începutul acestei săptămâni pe fondul unei noi dezbateri publice legate de așa-zise dezvăluiri privind utilizarea arhivei defunctului serviciu secret al Ministerului Justiției pentru a controla anumiți magistrați. Dragnea a spus că Tudorel Toader, în calitatea sa de ministru, ar trebui să dispună descretizarea arhivei SIPA (serviciu desființat de fostul ministru al Justiției, europarlamentarul Monica Macovei). Liderul PSD a susținut că își va pierde total încrederea în ministru în caz contrar.
”O să fiu foarte scurt şi o spun cu tot respectul cuvenit pentru cariera dumnealui şi pentru pregătirea dumnealui: dacă şi în acest subiect legat de noul scandal, cel mai proaspăt scandal care a apărut acum cu arhivele SIPA, dacă nu face nici măcar gestul de a desecretiza Raportul, atunci încrederea mea în dumnealui va fi aproape de zero. (…) Dacă va face lucrul ăsta, atunci înseamnă că este de bună credinţă şi este un om corect, care chiar vrea să participe la acest proiect pe care noi l-am început după 11 decembrie”, a declarat Dragnea, la Antena 3.
Un alt ministru care a intrat încă de la început pe lista neagră a președintelui PSD este ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, care a avut o atitudine diferită de linia partidului chiar și atunci când a fost vorba despre inițiativa lui Dragnea de a ancheta ”găurile” din buget lăsate de Cabinetul Cioloș. Ștefan a spus încă de la începutul discuțiilor că nu este vorba despre nicio ”gaură” de 10 miliarde de lei, ceea ce a confirmat până la urmă și comisia care a ”investigat” dosarul (era vorba despre diferența dintre sumele preconizate de Cabinetul Cioloș a fi încasate și veniturile realizate efectiv la buget).
Anumite ieșiri ale ministrului care invita mai curând la prudență în fața valului de promisiuni făcute de partid s-au adăugat la nemulțumirile șefului PSD. Lansarea în spațiul public a propunerii privind introducerea impozitului pe venitul global l-a enervat, din nou, pe Dragnea care a amenințat cu remanierea. El i-a reproșat în primul rând faptul că nu l-a întrebat înainte de a veni public cu această idee.
”Această discuție (despre impozitul global), această dezbatere a apărut pentru că ministrul de Finanțe a dat un draft. Nu știu dacă a întrebat la primul ministru, dar pe mine nu m-a întrebat, fiind totuși președintele partidului și lucrând din timpul campaniei și după campanie cu câțiva colegi la acest proiect. L-a dat unei asociații, unei coaliții pentru dezvoltare, nu mai știu exact cui, și de atunci a ieșit în presă. Adică de ce te miri că a ieșit în presă? Pentru că tu l-ai dat sau l-ai scăpat. Ieșind în presă, ministrul de Finanțe trebuia să fie în fiecare zi și să explice până când se asigura că toată lumea înțelege, că explicațiile nu sunt grele”, a afirmat Dragnea la Antena 3, pe 23 aprilie.
Și legea salarizării unitare a generat o starea conflictuală între cei doi, în condițiile în care ministrul Finanțelor ar fi trebuie să avizeze proiectul. Dragnea l-a somat pe Viorel Ștefan să spună dacă este sau nu de acord cu legea. În cele din urmă, soluția la care s-a ajuns a fost aceea ca Guvernul să nu mai adopte proiectul conceput de Ministerul Muncii, acesta fiind transformat în inițiativă legislativă asumată de parlamentarii social-democrați, deși nu a fost elaborat de aceștia.
”Dacă nu e de acord cu legea, să spună. În Guvern nu s-a intrat obligat, nu s-a intrat cu pistolul la tâmplă, şi-au dorit. Prima condiţie: programul de guvernare. Dacă eşti în Guvern şi nu îţi place programul de guvernare…, dar nu e cazul la Viorel Ştefan, cred”, a conchis Liviu Dragnea.
Plafonarea indemnizațiilor pentru mame a fost un alt subiect care l-a iritat pe liderul PSD, ideea fiind vehiculată de vicepremierul Sevil Shaideh și preluată apoi de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. ”Eu i-am rugat pe toţi să fie puţin mai rezervaţi cu proiectele sau cu ideile pe care le au până când nu se conturează proiectul complet în ceea ce priveşte salarizarea şi nu numai, şi impozitul pe venit. O să răspund la această întrebare când noi o să finalizăm toate discuţiile. Nu mai răspund la tot felul de idei care vin din partea unora”, a fost replica liderului social-democrat.
La scurt timp după ce a fost pusă la punct de liderul de partid, Vasilescu și-a schimbat brusc pledoaria conform căreia statul român este fraudat de oameni care încasează indemnizații pentru creșterea copilului echivalente cu valoarea unui apartament și a spus că lucrurile sunt simple: dacă Dragnea nu susține proiectul de plafonare a acestora, nu va trece legea.
Ministrul Energiei Toma Petcu (susținut de Tăriceanu) a apărut și el pe lista miniștrilor de care Liviu Dragnea s-a arătat nemulțumit. Doar că în cazul său, discuțiile sunt puțin mai dificile, întrucât Dragnea ar trebui să ajungă la un acord cu partenerul de coaliție. Întrebat vineri de ziariști dacă este remaniabil, Petcu a susținut că nu știe să fie pe lista neagră a membrilor cabinetului și nici nu a avut vreo discuție în acest sens cu premierul.
Prima remaniere guvernamentală a fost făcută pe 23 februarie, la mai puțin de două luni de la votul de învestire a Cabinetului Grindeanu și a fost generată de protestele privind OUG 13 prin care era dezincriminat parțial abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, iar denunțul era și el limitat ca armă a procurorilor. Florin Iordache, autorul OUG 13 și al proiectului grațierii, și-a dat demisia din funcția de ministru al Justiției, deși nu s-a dezis niciodată de conținutul inițiativelor sale, reproșându-și doar faptul că nu ar fi comunicat bine. Iordache a fost înlocuit cu Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale. Tot atunci au fost făcute schimbări la alte trei ministere: Mihai Tudose-Economie, Alexandru Petrescu- Mediul de Afaceri (în locul lui Florin Jianu care a fost primul ministru care a demisionat pe fondul protestelor din februarie), şi Rovana Plumb – Fonduri Europene. O altă schimbare de miniștri a fost cauzată de decizia lui Tăriceanu de a-i retrage sprijinul politic lui Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului. Acesta a fost înlocuit de Grațiela Gavrilescu.