Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat să dea un răspuns direct, luni, în timpul unei vizite la Cilieni-Olt, când a fost întrebat de jurnalişti dacă şi când se va face o remaniere guvernamentală, limitându-se să spun că aceasta „se face, nu se vorbeşte”, transmite Mediafax.
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a afirmat că prioritară este implementarea programului de guvernare al PSD.
„Este nevoie de implementarea programului de guvernare. Remanierea se face, nu se vorbeşte”, a spus el.
Preşedintele PSD a mai spus că programul de guvernare este mai important decât orice şi că în Guvern ar trebui să fie oameni care sunt în stare să-l pună în aplicare.
„Eu nu dau indicaţii, îmi dau cu părerea. Am participat şi eu la programul de guvernare, cât de cât şi interesul meu este să se îndeplinească. Programul este mai important decât mine, decât orice membru al partidului, pentru că face din români oameni mai bogaţi, mai respectaţi, iar din ţara noastră o ţară mai bogată şi mai puternică. Cine pune în practică un program de guvernare care este clar, limpede, cu date şi cu cifre, e bun, cine nu e în stare să-l pună, asta e, trebuie să vină altul”, a mai afirmat Liviu Dragnea, potrivit sursei citate.
Liderul PSD a mai afirmat că îşi rezervă dreptul să facă propuneri membrilor guvernului şi pe viitor.
„Noi n-am făcut un program de guvernare cu o sumă de iluzii şi de dorinţe să le punem în braţele lor (membrilor guvernului – n.r.): cam asta vrem să facem, dar nu ştim cum. Le-am dat totul, iar eu am dreptul să fac nişte propuneri, nu să dau indicaţii”, a conchis şeful PSD.
Liviu Dragnea s-a aflat, luni, într-o vizită la fermierii care au aplicat pentru programul de tomate, în comuna Cilieni, judeţul Olt. (Mediafax)