Fostul președinte liberal Crin Antonescu îl susține pe Cristian Bușoi pentru șefia PNL, care va fi tranșată între acesta și Ludovic Orban, la congresul din 17 iunie. Antonescu spune că Orban ar reprezenta o ”cantonare în trecut”, un mod de a face politică bazat pe ”formule de cooperativă”.
Fostul lider liberal mai spune că a lucrat direct cu Bușoi și că acesta i-a fost un ”partener onest”. ”Dacă e vorba să facem comparația între Bușoi și Orban, avem pe de o parte un program cu adevărat deschis (…) care lasă speranța unei modificări de discurs politic profund al PNL, într-o parte, la Bușoi, pe de altă parte, o cantonare în trecut, în formulele de cooperativă, în promisiunile lipsite chiar de discernământ de partea cealaltă”, a spus Crin Antonescu, luni, la Antena 3.
Întrebat dacă dosarul penal al lui Orban l-ar putea afecta pe acesta în cursa pentru șefia PNL (Orban a fost achitat în primă instanță-nr.r), Antonescu a spus că acest episod nu este semnificativ. ”Din punctul meu de vedere, orice om care nu a suferit o condamnare este nevinovat și cred că partidul ar fi trebui să respecte această condiție. Nu știu dacă îl afectează, poate că acest episod îl ajută, dar nu este semnificativ”, a spus Crin Antonescu.
Luni, Ludovic Orban și Cristian Bușoi își depune oficial canidaturile pentru președinția partidului.
Crin Antonescu s-a retras din viața politică, după ce a condus PNL în perioada 2009-2014.