Şedinţa de plen a Senatului, întârziată jumătate de oră în urma unui protest USR faţă de Legea graţierii – FOTO

vocea.biz / 08.05.2017
Şedinţa de plen a Senatului, întârziată jumătate de oră în urma unui protest USR faţă de Legea graţierii – FOTO

Şedinţa de plen a Senatului de luni a fost întârziată aproximativ jumătate de oră din cauza prezenţei în sala de plen a mai multor deputaţi USR, printre care Nicuşor Dan şi Cosette Chichirău, care aveau pancarte pe care scria ”Respingeţi legea graţierii”, notează news.ro.

Mai mulţi deputaţi USR au venit luni în sala de plen a Senatului cu pancarte prin care protestau faţă de Legea graţierii. Preşedintele de şedinţă, social-democratul Claudiu Manda, le-a cerut deputaţilor USR să părăsească sala de plen. De asemenea, Manda le-a cerut şi senatorilor USR să-i roage pe colegii de la Camera Deputaţilor să iasă din sală. În încercarea de a-i convinge pe deputaţii USR să părăsească plenul Senatului, în sală a venit chiar şi secretarul general al Senatului, Ion Vărgău. După mai multe discuţii între liderul senatorilor USR, Cristian Ghica, şi preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda, deputaţii USR au ieşit din sala de plen a Senatului şi au mers în loja rezervată invitaţilor, continuând să afişeze pancartele pe care scria ”Respingeţi legea graţierii”.

Foto: Facebook/Nicușor Dan

Pe ordinea de zi a Senatului se află Legea graţierii.

 

(News.ro)

Citește și...