Ludovic Orban primeşte sprijin de la Arad pentru candidatura la preşedinţia PNL

vocea.biz / 08.05.2017
Ludovic Orban primeşte sprijin de la Arad pentru candidatura la preşedinţia PNL

PNL Arad a decis, prin vot în Biroul Politic Judeţean, să-l susţină pe Ludovic Orban pentru preşedinţia partidului, în condiţiile în care opţiunea iniţială a filialei ar fi fost Ilie Bolojan, care a anunţat însă că nu va mai intra în cursă, notează news.ro.

Biroul Politic Judeţean al PNL Arad s-a întrunit pentru a lua o decizie privind candidatul care va fi sprijinit pentru conducerea centrală a partidului.

Reprezentanţii Biroului de presă al PNL Arad au declarat, corespondentului News.ro, că 28 din 35 de membri ai BPJ au fost prezenţi, iar 24 au votat pentru susţinerea lui Ludovic Orban, în timp ce patru s-au abţinut.

Opţiunea iniţială a PNL Arad era de susţinere a lui Ilie Bolojan, care anunţase anterior că va candida, însă ulterior a declarat că nu îşi mai depune candidatura pentru a-l susţine tot pe Orban.

Termenul de depunere a candidaturilor la preşedinţia PNL expiră pe 16 mai, urmând ca o lună mai târziu, pe 17 iunie, să aibă loc congresul în cadrul căruia va fi ales viitorul lider al partidului. Evenimentul se va desfăşura în Bucureşti, la Romexpo, în prezenţa a 50.000 de delegaţi. Până acum şi-au anunţat candidaturile la preşedinţia PNL Ludovic Orban, Cătălin Predoiu şi Cristian Buşoi.

(news.ro)

Citește și...