Liberalul Cristian Buşoi a răspuns criticilor venite la adresa discursului său, în care a vorbit despre “România lucrului bine făcut”, sintagmă folosită de Klaus Iohannis în campania sa, afirmând că nu acesta este sloganul iar, iar referirile au fost făcute cu privire la obligaţiile PNL pe viitor, scrie News.ro.
Sloganul cu care mi-am lansat candidatura este “România dreaptă, echilibrată şi puternică!”. Referirea la România lucrului bine făcut ţine de o obligaţie a PNL de a merge mai departe pe direcţia deschisă în 2014. Numele preşedintelui nu trebuie să fie implicat în competiţiile interne din PNL. Este un lucru pe care l-am spus public, constant şi răspicat, în ultimele luni”, scrie Buşoi.
Liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi-a anunţat, vineri, candidatura la preşedinţia partidului, în cadrul unei declaraţii de presă în care a dat de înţeles că va fi continuatorul politicii lui Klaus Iohannis, insistând pe sloganul din campania prezidenţială a şefului statului, ”România lucrului bine făcut”, şi în care le-a mulţumit lui Crin Antonescu şi Vasile Blaga pentru unificarea PNL, ”cel mai mare proiect al dreptei dezbinate”.