Judecătorii CCR au amânat, din nou, o decizie privind căsătoriile gay-UPDATE

vocea.biz / 30.03.2017
Judecătorii CCR au amânat, din nou, o decizie privind căsătoriile gay-UPDATE

Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat joi, din nou, o decizie privind recunoașterea căsătoriilor gay, dezbaterea urmând să fie reluată abia pe 27 iunie, dată până la care ar putea să aibă loc și referendumul de revizuire a Constituției în sensul definirii căsătoriei ca uniune între femeie și bărbat, deși cele două spețe nu au legătură între ele.

Curtea Constituțională a României trebuia să reia joi dezbaterea privind sesizarea soților Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton de recunoașterea a căsătoriei lor, încheiate în Belgia, în 2010. În același timp, în Parlament, este în procedură inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie care vizează redefinirea în Constituție a căsătoriei- de la uniune între soți, așa cum este în prezent, la uniune între femeie și bărbat, inițiativă care a fost deja avizată de CCR.

Potrivit news.ro, Curtea Constituţională s-a reunit, joi, pentru a analiza stadiul dosarului privind recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în străinătate, după ce a solicitat date suplimentare Curţii Europene de Justiţie, şi a stabilit un nou termen de discuţie pentru 27 iunie, având în vedere că nu au fost primite toate punctele de vedere aşteptate. Sesizarea va împlini astfel un an până la o eventuală soluţionare.

La şedinţa de joi dosarul a avut doar termen de control, pentru verificarea primirii răspunsurilor, potrivit sursei citate.

În noiembrie 2016, președintele CCR, Valer Dorneanu, anunța că va adresa întrebări preliminare pe această temă Curții de Justiție Europene, iar pentru joi a fost stabilit un termen de control.

În iulie 2016, Asociația ACCEPT și Coaliția antidiscriminare au prezentat cazul soților Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaștere a căsătoriei lor, oficiată în 2010 la Bruxelles.

Iustina Ionescu, avocatul cuplului care dorește recunoașterea în România a căsătoriei între persoanele de același sex, a anunțat în octombrie 2016 că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului de “soți”.

Pe de altă parte, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de 3 milioane de cetățeni și aflându-se într-un blocaj procedural la Camera Deputaților.

În luna iulie 2016, CCR a constatat că această propunere legislativă cetățenească de revizuire a Constituției îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.

Curtea Constituțională indica, în motivarea deciziei, că prin înlocuirea sintagmei “între soți” cu sintagma “între un bărbat și o femeie” se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie.

Citește și...