Fostul președinte Traian Băsescu spune, referitor la Declarația de la Roma, că liderii europeni au stabilit că vom avea o Uniune Europeană cu mai multe viteze, chiar dacă au înlocuit această sintagmă cu formula ”ritmuri diferite”. Băsescu susține că nu trebuie să ne facem iluzii, el contrazicându-l astfel pe șeful statului.
”Să nu ne facem iluzii, Declaraţia de la Roma a stabilit, fără echivoc, o Uniune Europeană cu mai multe viteze, chiar dacă > li se spune, de ieri, >. Nucleul dur al UE, Germania – Franţa – Olanda, va da direcţia şi ritmul (viteza), iar celelalte state membre vor fi libere s-o urmeze dacă vor sau dacă pot”, a explicat Băsescu, pe Facebook.
Senatorul PMP mai spune că liderii de la București au obligaţia să înţeleagă acest lucru, să-l explice publicului şi să acţioneze în consecinţă: ”Obiectivul fundamental, dar nedeclarat, pe termen lung, al ritmurilor diferite este, în mod categoric, realizarea Statelor Unite ale Europei, iar, în această construcţie, vor intra doar cei care au un ritm bun de acum înainte”.
Băsescu avertizează că, în caz contrar, România s-ar putea trezi exclusă: ”Ar fi păcat să constatăm cu > peste zece ani, tot la Roma, cu ocazia celebrării a 70 ani de la semnarea Tratatului Fondator al UE, că un grup de state care au avut un ritm bun anunţă că au devenit Statele Unite ale Europei”.
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, după semnarea Declarației de la Roma, că România s-a opus cu succes ideii de Europă cu mai multe viteze.
”Ne-am opus şi pot să remarc că ne-am opus cu succes. Aţi constatat cu toţii că până şi din discursul liderilor a dispărut sintagma Europa cu două viteze sau Europa cu mai multe viteze sau Europa cercurilor concentrice. Pasajul („vom acţiona împreună în ritmuri şi cu intensitate diferită acolo unde este necesar”-n.r.) (…) este în perfectă consonanţă cu tratativele, reflectă situaţia de acum a Uniunii şi (…) cu sintagma colaborare consolidată”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.