Orban despre ALDE: ”O oaste de strânsură, care nu mai are nicio legătură cu ideile liberale “

vocea.biz / 23.03.2017
Orban despre ALDE: ”O oaste de strânsură, care nu mai are nicio legătură cu ideile liberale “

Ludovic Orban, candidat pentru şefia PNL, a declarat, joi, la Alba Iulia, că ALDE este ”o oaste de strânsură, care nu mai are nicio legătură cu ideile liberale şi care funcţionează numai pe post de cârjă a PSD şi a Guvernului Grindeanu”, el adăugând că dacă s-ar pune problema vreodată nu l-ar mai primi pe Călin Popescu Tăriceanu înapoi în PNL deoarece e ”milogul de serviciu al PSD”, relatează corespondentul News.ro.

Ludovic Orban a spus, într-o conferinţă de presă, întrebat ce părere are despre scandalul din ALDE, că i se pare ”mult zgomot pentru nimic”.

El a adăugat că din punctul său de vedere această formaţiune politică este ”o oaste de strânsură, care nu mai are nicio legătură cu ideile liberale şi care funcţionează numai pe post de cârjă a PSD şi a Guvernului Grindeanu”.

”Această formaţiune politică este o oaste de strânsură, care nu mai are nicio legătură cu ideile liberale şi care funcţionează numai pe post de cârjă a PSD şi a Guvernului Grindeanu. Pentru mine orice om care împărtăşeşte ideile liberale şi crede cu adevărat în dreapta politică nu poate să fie slugă la PSD. De aceea chiar şi puţinii oameni de factură liberală care au votat cu ALDE în parlamentare, uşor, uşor vor reveni acasă, adică vor reveni ca simpatii şi opţiuni spre PNL. În rest, să se certe cât vor”, a spus Orban.

Întrebat ce părere are despre Călin Popescu Tăriceanu şi dacă l-ar mai primi înapoi în PNL, Orban a răspuns că nu l-ar primi, adăugând că fostul lider liberal este una din cele mai mari dezamăgiri ale sale.

”Nu ştiu ce să vă mai spun de domnul Tăriceanu. E una din cele mai mari dezamăgiri pe care le-am avut în cei 27 de ani de carieră. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că Tăriceanu poate să ajungă milogul de serviciu al PSD”, a spus Ludovic Orban.

 

(News.ro)

Citește și...