Undă verde pentru numirea unui șef la SIE. Parlamentul a luat act de demisia lui Ungureanu, după jumătate de an

vocea.biz / 22.03.2017
Undă verde pentru numirea unui șef la SIE. Parlamentul a luat act de demisia lui Ungureanu, după jumătate de an

După mai bine de șase luni de la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la șefia Serviciului de Informații Externe, Camerea Deputaților și Senatul au constatat vacantarea postului în ședința comună de miercuri.

Odată cu vacantarea postului prin hotărârea Legislativului, președintele Klaus Iohannis poate nominaliza un nou director, care va trebui însă să fie validat prin votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce înseamnă că șeful statului ar trebui să aibă acceptul de principiu al majorității astfel încât să nu riște respingerea propunerii.

De altfel, Liviu Dragnea declara recent că speră că șeful statului se va consulta cu partidele parlamentare pe această temă și mai sugera că, de vreme ce la SRI a fost numit Eduard Hellvig (ex-PNL), conducerea SIE ar trebui să fie asigurată de un om agreat de PSD.

Conducerea serviciului este asigurată din septembrie 2016 de directorul adjunct Silviu Predoiu.

Mihai Răzvan Ungureanu, care a deținut de două ori șefia SIE (o dată în mandatul lui Traian Băsescu și apoi după instalarea lui Iohannis la Cotroceni) a invocat ”motive de sănătate” atunci când a renunțat la conducerea serviciului. El a fost însă implicat într-o dispută cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

La momentul respectiv, șeful statului declara că va face o nominalizare după alegerile parlamentare din decembrie.

Citește și...