Senatorii din Comisia juridică au amânat, din nou, până pe 11 aprilie dezbaterea privind proiectul de lege al grațierii, la discuții fiind și ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a spus că Guvernul va prezenta un un proiect referitor la măsuri complementare grațierii. În acest context, președintele comisiei juridice, senatorul PSD Nicolae Șerban, nu a mai amintit nimic despre retragerea amendamentelor sale prin care cerea grațierea persoanelor condamnate pentru corupție.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, potrivit News.ro, că Executivul va prezenta un draft privind măsuri complementare graţierii, care să rezolve problemele din penitenciare, afirmând că graţierea trebuie discutată, pentru că nu este “o instituţie decorativă”, dar este nevoie ca măsuri să şi rezolve problemele.
”Graţierea nu este o instituţie decorativă, ci este un instrument de politică penală pe care legiuitorul îl foloseşte atunci când apreciază. Întrebarea este: ne aflăm în momentul în care legiuitorul ar trebui să aprecieze necesitatea, oportunitatea graţierii? Aici sunt două răspunsuri: graţierea poate fi acordată într-un moment de graţie socială, când legiuitorul vine şi iartă condamnaţii pentru pedepse, sau poate veni într-un moment în care, pe de o parte, are componenta de iertare, pe de altă parte are componenta de rezolvare a unei probleme sociale”, a spus ministrul, în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică a Senatului pe tema Legii graţierii.
El a afirmat că ar fi nevoie ca o măsură a graţierii care să şi rezolve problemele din penitenciare, nu să reprezinte doar un act de clemenţă.
”Un condamnat, oricât ar fi el de condamnat, vinovat, a primit o pedeapsă, dar ea trebuie executată în nişte condiţii, standarde, care să nu îl degradeze ca personalitate, să nu îi înfrângă demnitatea, să nu îi pună în pericol sănătatea sau chiar viaţa”, a mai spus ministrul.
Tudorel Toader a comentat că politica penală ”nu este nici liberală, nici pesedistă”, iar discuţiile trebuie să fie aprofundate. Din acest motiv, el a cerut amânarea actualelor dezbateri, afirmând că în termen de o lună va fi prezentat un draft de proiect privind măsuri complementare.
”Noi avem în vedere termenul de o lună, cel mult. Lucrăm în momentul de faţă la un draft de măsuri complementare. Atunci vom supune dezbaterii publice – nu va fi OUG – şi vom urma procedurile legale, procedurile parlamentare, dezbaterea”, a mai precizat ministrul.