Ordonanța neconstituțională a lui Ponta prin care să dădea liber la traseism a fost respinsă abia acum de Senat

vocea.biz / 20.03.2017
Ordonanța neconstituțională a lui Ponta prin care să dădea liber la traseism a fost respinsă abia acum de Senat

La mai bine de doi ani de la emiterea Ordonanței de Urgență 55/2014 prin care Guvernul Ponta dădea liber la migrația primarilor, chiar înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, a fost respinsă abia acum de Senat. OUG 55/2014 fusese declarată neconstituțională la scurt timp de la emiterea actului normativ. Potrivit datelor Expert Forum, PSD a reușit să racoleze chiar în plină campanie pentru prezidențiabilul Victor Ponta nu mai puțin de 436 de primari.

Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, în ședința plenului de luni, proiectul legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleșilor locali să treacă de la un partid la altul fără să își piardă mandatul, scrie Agerpres.

OUG 55 a fost emisă de Guvernul Ponta în septembrie 2014, iar PNL a atacat actul normativ la CCR. Judecătorii Curții Constituționale au evitat să se pronunțe asupra sesizării în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, însă la finalul lunii decembrie au decis că ordonanța lui Ponta încalcă prevederile Legii fundamentale. Abia acum, senatorii au reexaminat actul normativ și l-au respins, ca urmare a deciziei CCR.

Plenul Senatului și-a însușit, cu 104 voturi “pentru” și trei abțineri, raportul Comisiei pentru constituționalitate din Senat care a acordat un raport de admitere proiectului legii de respingere a OUG 55/2014.

OUG 55/2014 prevedea o derogare de la lege astfel încât primarii puteau decide să plece la un partid la altul, fără a-și pierde mandatul, în termen de 45 de zile.

 

Sursa: Expert Forum
Sursa: Expert Forum

Potrivit unui raport Expert Forum din ianuarie 2015, principalul câştigător de pe urma migraţiei politice a fost PSD: beneficiul a fost masiv, PSD racolând 79% din primarii care au migrat, adică 436 dintre ei. Consilierii locali au urmat în genere acelaşi trend de re-afiliere ca şi primarii. În baza OUG 55, partidul lui Tăriceanu a trecut de la zero la 34 primari, iar UNPR a sărit de la 28 la 45 de primari.

Migraţia politică nu a fost uniform distribuită în teritoriu: sunt judeţe unde au migrat mai mult de jumătate din aleşii locali şi judeţe unde nu s-a migrat aproape deloc. Sunt judeţe de top unde au migrat 37 de primari (Neamţ); sau 36, dar reprezentând 73% din primarii din judeţ (Giurgiu); şi alte judeţe cu peste 25 de primari migratori (Buzău, Dolj, Dâmboviţa, Iaşi).

Sensul migraţiei a fost în general către PSD, dar regăsim şi nişte clustere judeţene non-PSD, cum ar fi cele ale partidului lui Tăriceanu care a câştigat câte 7 primari în Prahova şi câte 5 în Satu Mare, Maramureş şi Bistriţa Năsăud. Există de asemenea o interesantă grupare de 7 primari independenţi în Caraş Severin, se mai arăta în raport.

Citește și...