Scandal în ALDE. Daniel Constantin a părăsit şedinţa Delegaţiei Permanente

vocea.biz / 19.03.2017
Scandal în ALDE. Daniel Constantin a părăsit şedinţa Delegaţiei Permanente

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit sala în care se desfăşoară Delegaţia Permanentă a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii, aceştia susţinând că şedinţa este nestatutară.

UPDATE 15:00 Constantin: Nu voi candida la postul de preşedinte

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a afirmat că a decis de acum patru luni să nu candideze la preşedinţia partidului, preferând postul de preşedinte executiv, însă nu poate accepta ca o persoană aflată în afara partidului să ia decizii numele ALDE.

Daniel Constantin a spus că nu au existat controverse în partid legate de organizarea Congresului şi numele viitorului preşedinte al ALDE. ”Nu există nicio înţelegere vizavi de organizarea Congresului. Am convenit că vom avea în primăvara aceasta un preşedinte unic, am convenit acum patru luni că nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci voi ocupa funcţia de preşedinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care, din păcate, au ieşit în spaţiul public”, a spus copreşedintele ALDE.

Nemulţumirile sale au fost motivate de modul în care se iau deciziile în partid. ”Nu am acceptat şi nu accept ca cineva din afara partidului să ia decizii în partidul nostru cu acceptul unuia dintre copreşedinţi. Asta este marea problemă pe care o avem şi ăsta este pericolul în momentul de faţă (…) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a mai spus Constatin.

Daniel Constantin şi-a motiva gestul prin faptul nu au fost convocaţi toţi membrii de drept ai Delegaţiei Permanente.

Membrii Delegaţiei Permanente a ALDE s-au reunit, duminică, pentru a decide data Congresului la care urmează să fie ales un preşedinte unic al partidului, subiect ce a provocat tensiuni între taberele grupate în jurul actualilor copreşedinţi, Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu.

Reuniunea are loc într-un climat tensionat. Controversele dintre Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu au fost generate de data viitorului Congres. Ultimul îşi doreşte un congres cât mai rapid, la sfârşitul lunii aprilie, în timp ce Constantin a susţinut ca alegerile interne să înceapă în teritoriu, urmând ca cei aleşi în organizaţiile judeţene să decidă cine va fi viitorul preşedinte al partidului. Astfel, Congresul ar fi putut avea loc la finalul verii sau chiar în toamnă.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, marţi, la Sibiu, că ”există o situaţie oarecum tensionată în ALDE”, care porneşte de la modul în care ar trebui organizate alegerile în partid, dar susţine că ”nu va exista niciun fel de vulnerabilitate şi vulnerabilizare a coaliţiei majoritare”, care este ”solidă”.

”Nu am ascuns lucrul acesta: există o situaţie oarecum tensionată în interiorul ALDE (…) Există anumite filiale care vor să facem un Congres de jos în sus şi alte filiale care vor să facă un congres de sus în jos”, a mai spus Daniel Constantin.

Citește și...