Turcan: Există alte interese în spatele declarațiilor ministrului Toader decât cele pentru o justiție independentă

vocea.biz / 13.03.2017
Turcan: Există alte interese în spatele declarațiilor ministrului Toader decât cele pentru o justiție independentă

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spune că în spatele declarației ministrului Justiției, Tudorel Toader, în cazul procurorului general, Augustin Lazăr, și a șefei DNA, Laura Codruța-Kovesi, există alte interese decât cele pentru o justiție independentă, potrivit Agerpres.

”Mie mi se pare că declarațiile ministrului Justiției sunt declarațiile PSD, că teoria domniei sale se suprapune pe tezele PSD. Au mai fost conflicte instituționale după care nu s-a vorbit despre demiterea conducerii instituțiilor. Pare mai degrabă că există alte interese în spatele acestei declarații decât cele pentru o justiție independentă”, a afirmat Turcan.

Turcan a afirmat că deciziile CCR trebuie respectate.

”În privința deciziilor CCR, poziția mea este aceeași ca și până acum, nu le comentăm, ele trebuie respectate. De asemenea, am văzut și din partea celor două instituții disponibilitatea de a verifica cum pot fi respectate deciziile CCR. Așadar, dacă vrem o justiție cu adevărat independentă și credibilă mecanismele există în momentul de față prin lege pentru a se credibiliza și pentru a corecta derapajele sau abuzurile”, a afirmat liderul PNL cu privire la motivarea CCR în cazul OUG 13.

Turcan nu a dorit să comenteze declarațiile unor juriști, potrivit cărora CCR și-a depășit competențele.

”În ceea ce privește deciziile CCR, cât timp voi putea să comentez politic și să decid politic nu mă voi referi la ele”, a adăugat liderul PNL.

Duminică seara, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, la un post de televiziune, că va începe o anchetă privind activitatea celor doi procurori pentru a vedea dacă va dispune revocarea lor din funcție. El a sugerat însă că, până la finalizarea evaluării, cei doi și-ar putea da demisia.

Citește și...