Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut, luni, că poziția ministrului Justiției privind evaluarea procurorului general al României și a procurorului-șef al DNA, după decizia CCR, reprezintă o poziție ”înțeleaptă și de bun-simț”, adăugând că așteaptă cu interes conculziile.
Întrebat de jurnaliști în legătură cu poziția lui Tudorel Toader, Dragnea a comentat că ”toate declarațiile ministrului Justiției sunt declarații înțelepte și așezate, tot ce a spus de mare bun-simț”. ”Toți așteptăm cu interes evoluțiile viitoare”, a completat el.
El a mai spus că motivarea deciziei CCR a fost destul de detaliată și pune punctul pe foarte multe ”I-uri”: ”Fiind un om așezat, ministrul a considerat că are nevoie de o analiză (referitoare la activitatea Ministerului Public și a DNA-n.r)”.
Întrebat insistent dacă el crede că procurorul general, Augustin Lazăr, și procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar trebui să demisioneze, Dragnea a evitat un răspuns, afirmând doar că așteaptă poziția ministrului Justiției și a susținut că nu a discutat cu acesta despre cei doi.
Duminică seara, ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat, la un post de televiziune, că va începe o anchetă privind activitatea celor doi procurori pentru a vedea dacă va dispune revocarea lor din funcție. El a sugerat că, până la finalizarea evaluării, poate cei doi își dau demisia.
“Voi face o fundamentare, o evaluare a activităţilor desfăşurate de Ministerul Public, pe de o parte, de DNA, pe de altă parte. Atunci evaluarea va avea două componente, două direcţii: pe de o parte, cea profesională, pe cauză, pe de altă parte, cea managerială, privind instituţiile pe care domniile lor le conduc. (…) Eu nu exclud ca în lipsa unei proceduri declanşate de mine să aibă dânşii iniţiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziţionat la dispoziţiile legale, constituţionale”, a spus Tudorel Toader.
Ulterior, într-o conferință de presă susținută luni dimineață, Toader a revenit parțial asupra declarațiilor, spunând că nu ar fi sugerat ca cei doi să demisioneze.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineaţa, că nu va demisiona. “Vă spun doar atât: Nu. Nu intru nici în polemici publice”, a declarat Augustin Lazăr.