Gabriel Oprea: Nu intentionez să revin în politică

vocea.biz / 12.03.2017
Gabriel Oprea: Nu intentionez să revin în politică

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a respins informațiile apărute în ultima perioadă potrivit cărora intenționează să revină în viața politică, susținând că întâlnirile pe care le are cu foștii săi colegi de partid sunt ”de natură personală”.

”În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aș fi implicat în organizarea, alături de foști colegi din UNPR, a unor acțiuni politice. Aceste informații sunt false. Nu intentionez să revin în politică”, a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook, scrie Mediafax.

El susține că întâlnirile cu foștii săi colegi de partid sunt de natură personală și nu vizează revenirea sa la activitatea politică.

”Îmi exprim speranța că astfel de informații false, care au ca scop dezinformarea opiniei publice, nu vor mai fi difuzate în presă”, a adăugat fostul lider al UNPR.

Gabriel Oprea a demisionat de la ședia UNPR la începutul lunii martie 2016. Pe 26 septembrie 2016, el a demisionat și din Senat, pe fondul protestelor declanşate de respingerea de către plenul Senatului a cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Citește și...