Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că formaţiunea va organiza Congresul de unificare după Paşti, când va fi ales un singur preşedinte al partidului.
“În Statutul pe care noi îl avem în momentul de faţă, pe care l-am aprobat la precedentul Congres, am hotărât că după alegerile parlamentare se organizează imediat un Congres la nivelul partidului. Am avut şi o discuţie politică cu domnul Daniel Constantin, înainte de Anul Nou. Nu ştiu dacă între timp şi-a schimbat punctul de vedere, nu mi-a transmis acest lucru. Cel mai probabil după Paşti vom organiza Congresul”, a spus Tăriceanu.
El a afirmat că există deja o serie de organizaţii care solicită organizarea unui Congres cât mai rapid. Tăriceanu a spus şi că, în urma acestui Congres, se va renunţa la actuala conducere bicefală, care a fost doar o etapă tranzitorie. “Vom merge pe o formulă de conducere unică”, a spus el.
Surse politice au declarat, pentru News.ro, că o discuţie pe tema Congresului ALDE a avut loc şi vineri, la şedinţa coaliţiei de guveranre, între Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, la care a participat şi şeful PSD, Liviu Dragnea. Motivul este legat de disensiunile dintre aripile ALDE – cea a fostului PC, condus de Constantin, şi cea a fostului PLR, condus de Tăriceanu. În timp ce Tăriceanu vrea un congres rapid, în primăvară, Constantin susţine că Statutul impune ca alegerile în partid să aibă loc de jos în sus, de la filiale până la centru, iar acest proces ar dura mai mult. Disensiunile pornesc de la interpretări diferite ale prevederilor statutare, cu privire la momentul în care trebuie să aibă loc Congresul. Prezenţa lui Liviu Dragnea la aceste discuţii a avut ca scop evitarea conflictului, având în vedere că în teritoriu au loc dispute frecvente pe această temă, iar în unele filiale ar exista chiar şi riscul unei rupturi.
Nici Călin Popescu Tăriceanu şi nici Daniel Constantin nu şi-au anunţat până în acest moment oficial candidatura la şefia unică a ALDE.