Liderii PNL doresc să modifice Statutul partidului astfel încât persoanele cu funcţii publice să îşi piardă sprijinul politic doar în cazul unei condamnări definitive, şi nu în momentul în care se începe urmărirea penală, aşa cum prevede în prezent Statutul, au declarat sâmbătă, pentru News.ro, surse din conducerea partidului.
Noua formă a statutului este discutată, la ora transmiterii acestei ştiri, în şedinţa Biroului Politic Naţional, urmând ca draftul să fie validat, ulterior, în Consiliul Naţional de Coordonare.
Potrivit surselor News.o, liberalii cu funcţii în afara partidului, precum cea de preşedinte de Consiliul Judeţean, îşi vor pierde sprijinul politic doar în cazul unei condamnări definitive, şi nu în momentul începerii urmăririi penale.
Modificarea Statutului PNL se discută în contextul organizării alegerilor interne din partid.
Liderii PNL au stabilit în şedinţa BPN de luni calendarul alegerilor interne: convocarea Consiliului Naţional de Coordonare pentru data de 4 martie, finalizarea alegerilor în organizaţiile judeţene până pe 2 mai şi organizarea Convenţiei Naţionale pentru alegerea noii conduceri a partidului în 17 iunie. (News.ro)