Raluca Turcan a fost validată sâmbătă, de Consiliul Naţional de Coordonare, în funcţia de preşedinte interimar al PNL, ea afirmând că liberalii au suferit „o înfrângere usturătoare” la alegerile parlamentare, dar trebuie să întărească parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, deoarece drumul şeful statului „nu poate fi despărţit” de cel al liberalilor, informează News.ro.
Turcan a fost validată în funcţia de preşedinte interimar al PNL cu 4 voturi „împotrivă” şi o „abţinere”.
Ea a afirmat că „PNL trece printr-o perioadă dificilă, complicată”.
„Însă, dacă mă uit la imaginile din campanie, sunt încrezătoare că vom regăsi în PNL o echipă, că vom regăsi forţă, credibilitate şi prietenie, că vom regăsi respectul reciproc, lucrurile pe care se pare că unii dintre noi le-au mai pierdut în ultima perioadă”, a completat liderul PNL.
Raluca Turcan a susţinut că depinde doar de liberali cum vor reuşi să-şi valorifice resursele.
„Credeţi că nu putem găsi o echipă care să dea forţă şi care să facă din PNL cea mai imporantă forţă din dreapta românească? Avem oameni valoroşi, depinde de noi cum vom reuşi să ne unim şi să valorificăm aceste resurse”, a spus Turcan.
Ea a susţinut că, în calitate de preşedinte interimar al PNL, are obligaţia să pregătească buna desfăşurare a Convenţiei Naţionale.
„Ce poate face un preşedinte interimar al PNL? Trebuie să asigure pregătirea pentru o desfăşurare reprezentativă a lucrărilor viitorului congres. Mi-aş fi forit ca preşedintele partidului să poată să fi ales de toţi membrii. Propunerea nu a trecut în BPN, pentru că nu putem face funcţională această variantă. Deciziile majore şi suverane pentru PNL vor fi luate la baza partidului, cu fiecare dintre dumneavoastră într-o convenţie care să adune cât mai mulţi oameni”, a precizat Raluca Turcan.
Turcan a ţinut să precizeze că PNL a suferit o „înfrângere usturătoare” la alegerile parlamentare. „Se pare că am început să depăşim depresia pierderii alegerilor parlamentare. Acest fapt se vede şi în sondaje”, a completat ea.
Liderul PNL a mai spus că a evitat să caute „vinovăţii individuale” şi „să decapiteze oameni” pentru eşecul de la parlamentare.
„Am evitat să caut vinovăţii individuale, să decapitez oameni pentu rezultatul de la alegeri. Cred că ştim foarte bine ce nu a mers, cine putea să facă mai mult, astfel încât rezultatul PNL să fe mai bun, lucrul acesta vreau să îl stabiliţi dumneavoastră la Convenţie. Cauza majoră a pierderii alegerilor a fost mesajul lipsit de consistenţă faţă de oamenii care doreau să se regăsească în PNL. Trebuia să ne asumăm în mod curajos decizii de dreapta şi să luăm apărarea constant oamenilor care se simţeau sufocaţi de fiscalitatea excesivă. Era o normalitate ca aceste mesaje de drepta să fie peste tot. Am pierdut teren în faţa antreprinzărilor şi în faţa PSD care a reuşit să se definească într-un mod ipocrit. Este de fapt o impostură pe care PSD a dus-o în toată campania”, a afirmat deputatul PNL.
Raluca Turcan a mai afirmat că preşedintele Klaus Iohannis „a fost, este şi va fi partenerul PNL”.
„Drumul lui Klaus Iohannis nu poate fi despărţit de drumul PNL. Trebuie să întărim acest parteneriat pentru că preşedintele Klaus Iohannis a fost în prima linie ca principal apărător al statului de drept şi al parcursului european al României”, a completat preşedintele interimar al PNL.