Scandal privind proiectul de sancționare a protestatarilor: Inițiatorul spune că e victima unei manipulări, PSD se dezice de proiect, PNL cere retragerea lui

vocea.biz / 03.03.2017
Scandal privind proiectul de sancționare a protestatarilor: Inițiatorul spune că e victima unei manipulări, PSD se dezice de proiect, PNL cere retragerea lui

Propunerea unui deputat PSD privind sancționarea cu închisoarea a protestatarilor a stârnit un val de critici, autorul acestei inițiative, Tudor Ciuhodaru, susținând însă că proiectul său de modificare a Codului penal nu are nicio legătură cu oamenii care au stat în frig săptămâni întregi pentru a bloca OUG 13 și că se referă doar la acțiuni extremiste. După reacțiile negative, PSD a transmis că se dezice de inițiativa potrivit căreia persoanele care întreprind acțiuni care ar îngreuna sau împiedica activitatea unor instituții sunt pasibile de închisoare până la 3 ani, social-democrații afirmând că  vor vota împotriva ei. Opoziția nu-i crede, liberalii arătând că singura soluție acceptabilă este retragerea proiectului, care, oricum, este neconstiuțional, în condițiile în care Legea fundamentală garantează dreptul la liberă exprimare și la demonstrații.

Contactat de Vocea.biz, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru susține că interpretarea potrivit căreia proiectul său de modificare a codului penal este îndreptat împotriva protestatarilor față de OUG 13 este o ”manipulare”. Social-democratul spune că proiectul este vechi din 2012 și că acum nu a făcut altceva decât să îl redepună la Parlament. ”Este o manipulare, nu are nici legătură cu protestele. În 2012 de ce nu v-ați pus problema că este îndreptat împotriva protestatarilor?” a comentat deputatul.

Ciuhodaru a afirmat că prevederile potrivit cărora persoanele care întreprind acțiuni cu scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat sau cu scopul schimbării ordinii constituționale sunt pasibile de închisoare existau în vechiul Cod Penal, iar el nu a făcut altceva decât să acopere un ”vid legislativ” lăsat de noua lege penală. Întrebat insistent dacă această formulare nu poate fi extinsă și în ceea ce îi privește pe manifestanții care au ieșit în stradă împotriva guvernului, el a susținut că demersul vizează doar acțiunile extremiste. Întrebat însă de ce a simțit nevoia să vină cu astfel de completări la lege acum și care sunt acele manifestări extremiste care să justifice inițiativa, Ciuhodaru a invocat contextul european și internațional care poate încuraja astfel de fenomene.”Eu cred în continuare că România trebuie să fie un stat suveran, național, unitar și indivizibil, așa cum spune articolul 1 din Constituție”, a spus el, adăugând că alte state au o legislație dură în acest sens. ”Nu am pretenția că proiectul este perfect. Proiectul este în consultare publică, orice lege se poate discuta, este perfectibilă”, a mai comentat Ciuhodaru.

Întrebat dacă este de acord cu poziția purtătorului de cuvânt al PSD potrivit căreia manifestațiile față de OUG 13 au afectat ”buna activitate a Guvernului”, Ciuhodaru a invocat din nou faptul că se încearcă o manipulare prin trimitere la proteste, după care a precizat că preferă să lase punctul de vedere al purtătorului de cuvânt al partidului să vorbească, fără alte comentarii.

PSD susține că nu va vota așa ceva

După ce inițiativa lui Ciuhodaru a stârnit un val de reacții negative pe rețelele de socializare, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a dat un comunicat de presă în care susține că partidul nu va vota o astfel de inițiativă și precizează că aceasta prezintă vicii de constituționalitate.

”Partidul Social Democrat se delimitează categoric de inițiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul Penal, în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancțiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituționale sau a exercitării autorității de stat”, sune Dobre, potrivit unei declarații remise Vocea.biz. 

Social-democrații spun că forma actuală a Codului Penal are prevederi clare și suficiente în legătură cu astfel de fapte și nu necesită completări sau modificări.

”Mai mult decât atât, abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru în această materie este vagă, iar din acest motiv prezintă mai multe vicii de constituționalitate în ceea ce privește respectarea unor drepturi și libertăți fundamentale precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere”, mai spune Adrian Dobre.

Adrian Dobre este cel care declara recent că activitatea guvernului a fost blocată de manifestațiile din Piața Victoriei. ”Trebuie să explicăm faptul că Guvernul a fost blocat o anumită perioadă din cauza manifestărilor care au avut loc, lucrurile sunt clare, datorită presiunilor la care a fost supus. În mod evident că în această perioadă Guvernul a fost încetinit şi că mare parte din timpul prim-ministrului a fost alocat acestei probleme spinoase. Sigur, este un factor care a contribuit la obstrucţionarea temporară, pe parcursul acelei perioade, a activităţii Guvernului”, a afirmat Adrian Dobre, pe 27 februarie, în prima sa conferință de presă, susținută cu o zi înainte ca Ciuhodaru să depună inițiativa legislativă la Parlament.

De asemenea, anunțând decizia Curții Constituționale potrivit căreia ar fi existat un conflict juridic de natură constituțională între DNA și Guvern din cauza anchetei privind OUG 13, președintele CCR, Valer Dorneanu, spunea că acțiunile procurorilor ar fi afectat buna activitate a guvernului. ”Prin acesta, considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului şi s-au perturbat şi relaţiile care trebuie să existe între autorități”, declara Valer Dorneanu, fără a explica concret la ce se referă.

Opoziția cere retragerea proiectului

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a criticat inițiativa spunând că este ”un nou atac” al PSD și a cerut retragerea ei. ”În timp ce PSD ar vrea să elimine închisoarea pentru infracţiunile de corupţie, vrea să impună pedepse penale pentru proteste. Aceasta este o tendinţă specifică statelor autoritariste şi corupte din Asia, Africa si America de Sud : ai voie să furi ca politician, dar nu este permis să te manifeşti civic”, spune Raețchi.

Liberalul arată că singura soluţie acceptabilă este aceea ca social-democrații să retragă proiectul de lege care sancţionează protestele, în condițiile în care acesta este profund neconstituţional prin încălcarea dreptului la liberă exprimare şi la libertatea întrunirilor.

Raețchi adaugă însă că nu este deloc ”surprinzător” având în vedere că Liviu Dragnea este un lider care depune plângeri penale împotriva jurnaliştilor şi a inițiat propunerea privind defăimarea socială. ”PSD nu înţelege ABC-ul democraţiei de mai bine de 27 de ani şi trebuie sancţionat ca atare de fiecare dată când îşi arată adevărata culoare”, conchide liberalul.

Ce conține proiectul

”Întreprinderea unor acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor, săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale, a îngreunării sau a împiedicării exercitării puterii de stat se pedepsește cu închisoare de la șase luni până la 3 ani și interzicerea unor drepturi”, se arată în propunerea de completare a codului penal, art 397, depusă de Ciuhodaru.

Evenimentele de la Târgu Mureș în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ținutului Secuiesc este argumentul acestuia, potrivit expunerii de motive. ”Libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste se atacă esența statului român”, mai susține deputatul în expunerea de motive. Proiectul a fost depus pe 28 februarie la Senat, și ar urma să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Constituția garantează dreptul la manifestații la articolul 39 care spune că ”mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”.

 

Expunerea de Motive a Proiectului Inițiat de Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru

 

Proiect de Lege de Modificare a Codului Penal Pentru Sancționarea Protestatarilor

Citește și...