OUG privind depolitizarea spitalelor. Voiculescu: Mi-e rușine că Senatul țării mele a respins o astfel de lege. PSD: Nu există incompatibilități la nivel european

vocea.biz / 02.03.2017
OUG privind depolitizarea spitalelor. Voiculescu: Mi-e rușine că Senatul țării mele a respins o astfel de lege. PSD: Nu există incompatibilități la nivel european

Marea miză a OUG 79/2016 privind managementul spitalelor constă în faptul că cei care au funcții în partide nu mai pot conduce spitale, urmând a fi organizate concursuri pe baza unor criterii profesionale, ceea ce ar diminua și influența profesorilor universitari. De asemenea, conflictul de interese este extins în sensul în care soțul/soția sau rudele ori afinii de gradul IV nu mai pot face parte din comitetul director. Actualul guvern a transmis Parlamentului un aviz negativ, solicitând respingerea actului normativ emis de Cabinetul Cioloș.

Decizia Senatului de a respinge ordonanța s-a înscris, de altfel, într-o serie de acțiuni ale actualei puteri, după alegerile parlamentare din decembrie și ministerul Educației intervenind asupra deciziilor fostului ministru Mircea Dumitru privind concursurile pentru directorii școlilor, concursuri pe care PSD încercase să le blocheze în Parlament prin modificarea Legii educației chiar în timpul campaniei electorale și care nu au mai fost organizate din 2008, în pofida prevederilor legale. Directorii erau numiți de inspectoarele școlare. Dumitru încerca astfel să pună capăt politizării conducerii școlilor.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a spus joi, în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia de sănătate a Camerei Deputaților, că ordonanța emisă de Cabinetul Cioloș privind conducerea spitalelor rezolvă mai multe probleme printre care depolitizarea sistemului și nepotismul, afirmând că îi este rușine că Senatul a respins o astfel de lege, dar speră ca deputații să o adopte, fără modificări. În replică, președintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Florin Buicu a precizat că ordonanța va fi aprobată, dar cu amendamente.

Nepotismul, un flagel în sistemul sanitar românesc

”Această ordonanţă este doar un început de reformă, un început din reforma care este atât de necesară în sistemul sanitar. Această ordonanţă nu rezolvă problemele pe fond, dar rezolvă câteva lucruri punctuale care sunt absolut necesare şi asupra cărora nu cred că există niciun fel de îndoială”, a afirmat Vlad Voiculescu, în cadruld dezbaterii, citat de News.ro. 

Fostul ministru a insistat că ”nu există niciun motiv pentru care să permitem politizarea managementului spitalelor în continuare”. ”Această ordonanţă prevede faptul că, atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic, nu poate fi manager de spital. Această OUG combate nepotismul, nepotismul care este un flagel în sistemul sanitar românesc”, a completat fostul ministru.

Vlad Voiculescu a susţinut că îi este ruşine de Senatul ţării sale, care a respins Legea de aprobare a ordonanţei.

”Aş vrea să mă refer la raportul comun al comisiilor din Senat. Aş vrea să dau citire celor patru argumente care au fost aduse de Comisia de sănătate din Senat şi m-aş bucura foarte tare dacă am putea să le discutăm sau cineva din Comisie să le dea citire. Mie mi-e ruşine. Mi-e ruşine că Senatul ţării mele a putut să dea aceste motive pentru respingere”, a subliniat el.

Fostul ministru a citit argumentele senatorilor: ”Deci, motivele respingerii date de Comisia de sănătate din Senat: nu s-a realizat niciun fel de consultare cu factorii direct implicaţi; nu criteriul financiar al unei indemnizaţii constituie motivul pentru care comisiile nu funcţionează în prezent; niciun expert în domeniile medicină şi farmacie nu poate face parte din comisiile de specialitate datorită conflictului de interese, extrem de restrictiv reglementat; în situaţia adoptării acestei OUG, universităţile de medicină vor fi obligate să-şi reevalueze implicarea în modul de utilizare a echipamentelor (…). Dacă aceste patru motive sunt necesare şi suficiente pentru Senatul României să respingă OUG cu notă de fundamentare de 26 de pagini care reglementează lucruri absolut de bun simţ, atunci eu nu ştiu ce să cred despre cum funcţionează acest Parlament”.

Vlad Voiculescu şi-a exprimat speranţa că deputaţii îşi vor face treaba „cu bun simţ” şi „cu conştiinţă” pentru sistemul saniar.

Șeful comisiei: Incompatibilitățile și conflictele de interese nu există în Tratatul UE

OUG 79/2016 referitoare la funcțiile de conducere din spitale va fi modificată, dar “lucrurile bune” vor rămâne, a susținut președintele Comisiei pentru sănătate, deputatul PSD Florin Buicu. Când a vorbit însă de lucruri bune, deputatul nu s-a referit la regimul incompatibilităților și al conflictului de interese, ci la modalitatea de plată a membrilor consiilor de administrație și la faptul că furnizorii de servicii medicale trebuie să fie autorizați și evaluați pentru putea încheia contracte.

”Acestea sunt de fapt motivele de urgență ale Ordonanței pentru că, de fapt, ar fi rămas spitalele fără servicii medicale. Aceste articole trebuie să rămână și vor rămâne și asigur de acum că lucrurile bune de care sistemul are nevoie vor rămâne în legea de aprobare a ordonanței”, a susținut Buicu, citat de Agerpres. El a adăugat că amendamentele depuse de deputați la această ordonanță sunt de reformulare a textului.

În ceea ce privește miza reală legată de regimul incompatibilităților și al conflictului de interese, Buicu a nu a dat un răspuns tranșant cu privire la menținerea acestor prevederi în legea de aprobare a OUG, ci a explicat că a solicitat Comisiei pentru afaceri europene un punct de vedere dacă există la nivel european reglementări în acest sens.

”Am solicitat Comisiei de afaceri europene dacă există reglementări la nivel european în acest domeniu. Incompatibilitățile și conflictele de interese nu există în Tratatul UE (…). Din experiențe internaționale (…), incompatibilitatea sau conflictul de interese este declarat pe decizie, nu pe poziție sau pe om. În momentul în care există declarat un anume interes este necesară luarea unei decizii care să implice acel interes patrimonial, cum spune CCR” a susținut deputatul PSD.

Dispută între rectori și ONG-uri

Rectori ai Universităţilor de Medicină şi reprezentanţii organizaților neguvernamentale au avut poziții radical diferite în ceea ce privește OUG 79/2016. În timp ce ONG-urile au susținut actul normativ pe motiv că aduce transparență în sistem și încurajează competența, rectorii, care sunt direct afectați pentru că profesorii universitari nu vor mai deține monopolul asupra conducerii spitalelor și vor participa la concurs alături de alți aspiranți, s-au plâns că nici măcar nu au fost consultați cu privire la actul normativ.

Șeful Clinicii de chirurgie de la Spitalul de urgenţă ”Floreasca”, Mircea Beuran, a declarat că lumea medicală nu poate fi separată în academică şi neacademică. ”Cred că va trebui să înţelegem că nu putem să separăm lumea medicală în două, cea academică şi cea neacademică. Lucrul acesta poate reprezintă un anumit interes. Lumea academică învaţă mai mult, participă mai mult, dezbate mai mult, este cea care cunoaşte noutăţile. Devii mai repede expert”, a comentat Beuran, citat de News.ro.

El a făcut aluzie, fără a-l numi, la tatăl fostului ministru Vlad Voiculescu care nu s-a tratat la un medic rezident. ”În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic. Poate fi şi un asistent universitar. Aici se tot pisează pe profesori. Încep să ne deranjeze profesorii, înţeleg, în lumea aceasta medicală, dar vă spun că există în sală un om care a avut un tată sau are un tata şi nu s-a dus la doctorul rezident sau la medicul specialist cu vechime de cinci ani. A fost sunat conferenţiarul, profesorul, şeful de secţie. Asta vizavi de cum vorbim şi cum gândim şi ce scriem pe hârtie”, a spus Mircea Beuran.

Povestea ordonanței lui Voiculescu

Pe 16 ianuarie, Senatul a respins Legea de aprobare a OUG 79, care va intra acum în dezbaterea Camerei Deputaților, ca for decizional. În favoarea acestei OUG s-au pronunţat mai multe sindicate din sănătate.

Ordonanţa a fost adoptată în noiembrie 2016 de Guvernul Cioloş. Vlad Voiculescu declara atunci că aceasta prevede două lucruri importante: deschiderea funcţiilor de manager în spitale pentru toţi cei care au competenţe în acest sens şi interdicţia ca managerii de spitale să deţină funcţii de conducere în partide politice. ”Nu dorim spitale conduse în funcţie de interese politice – am avut asta în destule cazuri în ultimii 25 de ani în toată ţară şi, după cum ştim, șefii partidelor politice, în general, se tratează la spitalele din străinătate chiar pentru afecţiuni mai puţin complexe”, a arătat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, au fost extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director – director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri. Astfel, aceste funcţii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control în partide politice sau societăţi comerciale.

Ordonanţa de Urgenţă extinde conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu: “deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager; alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager”.

În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanţare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantajării sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul, se men’ionează în actul normativ.

Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, fostul ministru al Sănătăţii motivând că aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii. De asemenea, managerul va avea un program fix, în care nu îşi poate părăsi postul. Astfel, programul managerului se desfăşoară între orele 8.00 şi 16.00, iar ”orice activitate medicală, didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică poate fi exercitată doar în afara acestui interval”.

Citește și...