Cursurile de prim ajutor ar putea deveni obligatorii în școli. 70.000 de români mor anual pentru că nu sunt resuscitați la timp

vocea.biz / 01.03.2017
Cursurile de prim ajutor ar putea deveni obligatorii în școli. 70.000 de români mor anual pentru că nu sunt resuscitați la timp

Cursurile de prim ajutor ar putea deveni disciplină obligatorie de studiu în învățământul preuniversitar, senatorul PNL Siminica Mirea depunând în acest sens o propunere legislativă de modificare a Legii educației.

”În toate nivelurile sistemului național de învățământ preuniversitar, cu excepția celui prevăzut la art.23 se include disciplina Cursuri de prim ajutor ca disciplină obligatorie de studiu. Planul cadru și programa națională, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic pentru disciplina cursuri de prim ajutor se aprobă prin ordin comun al Ministrului Educației Naționale și Ministrului Sănătății”, se arată în propunere de modificare a Legii nr. 1/2011 a educației naționale.

Senatorul liberal mai spune că, după tragedia din clubul Colectiv, societatea civilă a cerut introducerea de urgență a acestor cursuri în școlile din România. Cursurile pot face diferența între viață și moarte, iar o educație sanitară la vârste mici ar crește șansele de supraviețuire ale unei persoane, dacă cei din jur ar ști cum să intervină până la sosirea ambulanței sau până la transportarea la spital a victimei. De asemenea, elevii și-ar putea învăța și păriniții cum să acționeze în situații critice.

Potrivit statisticile din expunerea de motive, aproape 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu sunt resuscitați la timp. Autorul propunerii mai spune că programele actuale sunt superficiale, de cele mai multe ori, avem de-a face cu o abordare sumară în cadrul orelor de biologie, dirigenție, sau educație fizică.

Doar 0,5% din cei 1,7 de milioane de elevi înscriși în învățământul gimnazial și liceal au noțiuni de prim-ajutor.

 

Proiectul de Lege

Expunere de Motive

Citește și...