Orban a discutat cu partidele de Opoziție: Formarea unei noi majorităţi este foarte dificilă în momentul de faţă

vocea.biz / 26.06.2017
Orban a discutat cu partidele de Opoziție: Formarea unei noi majorităţi este foarte dificilă în momentul de faţă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că a purtat discuţii cu partidele din opoziţie despre formarea unei noi majorităţi parlamentare, afirmând că un astfel de obiectiv este “foarte dificil” de atins în situaţia de faţă, scrie Mediafax.

“Am avut discuţii cu reprezentanţii altor formaţiuni politice, altele decât PSD. (…) Au fost discuţii cu preşedinţi, preşedinţi executivi, în funcţie de situaţia existentă şi disponibilitatea de participare la negocieri. Unii (sunt dispuşi să susţină o majoritate PNL.n.r.), alţii nu. Îmi voi informa colegii şi în funcţie de rezultatele acestor discuţii exploratorii pe care le-am avut vom lua o decizie. (…) Formarea unei noi majorităţi este foarte dificilă în momentul de faţă. (…) sunt câte semne încurajatoare, doar că nu ne-am apropiat de …”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, înainte de începerea şedinţei BPEx în care liberalii vor decide dacă vor merge la Cotroceni cu o propunere de premier.

Ludovic Orban a afirmat că s-a întâlnit cu reprezentanţi ai PMP şi nu cu Traian Băsescu.

“Traian Băsescu am văzut că este ocupat în Basarabia”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban a spus că liberalii susţin în continuare necesitatea alegerilor anticipate, afirmând că parlamentarii “care au fost votaţi masiv în 11 decembrie şi-au pierdut legitimitatea de a mai conduce România”

Surse parlamentare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liderul PNL Ludovic Orban va avea o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, înainte de sedinţa Biroului Executiv al liberalilor, anunţată pentru ora 12:00, pentru a vedea în ce măsură partidele de dreapta ar putea forma o majoritate parlamentară pentru a merge la consultările de Cotroceni cu o propunere de premier.

Ludovic Orban a declarat, joi, că va purta discuţii inclusiv cu ALDE pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară care să scoată PSD de la guvernare.

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis “ştie să facă socotelile” şi că în situaţia de faţă mandatul de prim-ministru trebuie dat liberalilor.

Citește și...