Președintele Klaus Iohannis va fi joi și vineri la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiliului European, pe agenda căruia figurează mai multe dosare, de la securitate, creștere economică, migrație și schimbările climatice până la negocierile privind Brexit. În marja reuniunii, va avea discuții separate cu omologul său francez, Emmanuel Macron, discuții care au loc după întrevederea cu cancelarul Angela Merkel, în cadrul vizitei oficiale pe care a făcut-o în această săptămână în Germania.
”Referitor la domeniul de securitate şi apărare, discuțiile (din cadrul Consiliului-nr.) vor avea în vedere principalele demersuri care trebuie întreprinse la nivel european pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii și creșterea nivelului de securitate internă a UE. Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma disponibilitatea României de a participa în mod activ la identificarea şi punerea în aplicare a celor mai bune măsuri de prevenire şi contracarare a diverselor provocări la adresa securității cu care se confruntă Uniunea”, informează Administrația Prezidențială.
În cadrul discuțiilor legate de politica comercială a Uniunii Europene, preşedintele va sublinia că UE trebuie să-și consolideze rolul de lider în promovarea comerțului liber și echitabil la nivel global, în vederea asigurării unei creșteri economice durabile, a locurilor de muncă și a inovării.
De asemenea, potrivit sursei citate, Iohannis va reitera ideea modernizării instrumentelor de apărare comercială, pentru menținerea unui sistem eficient și modern împotriva practicilor concurențiale neloiale care amenință industria europeană.
”În contextul discuțiilor legate de Strategia europeană privind Piața Unică Digitală, preşedintele României va susține atingerea deplină a obiectivelor acesteia, în vederea asigurării inovării, competitivității și creșterii durabile a UE, precum şi a facilitării accesului cetățenilor și mediului de afaceri la noile oportunități digitale”, mai menționează Administrația Prezidențială.
Vor mai fi discutate recomandările specifice de țară ale Comisiei Europene prin care statele membre ale Uniunii sunt invitate să continue punerea în aplicare a reformelor structurale, să stimuleze investițiile și să consolideze finanțele publice.
În ceea ce privește problematica migrației, accentul în cadrul discuțiilor va fi pus pe dimensiunea sa externă şi reforma sistemului european de azil. Legat de dimensiunea externă a migrației, se va face o evaluare a implementării Cadrului de Parteneriat privind cooperarea cu statele terțe, la un an de la lansarea acestuia.
Șeful statului se va pronunța pentru intensificarea cooperării cu statele terțe în vederea unei abordări mai bune a fenomenului migrației ilegale şi a combaterii rețelelor de traficanți de persoane.
În cadrul întâlnirii cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, se va discuta despre relațiile bilaterale, afaceri europene și alte dosare internaționale.