Kelemen indică votul UDMR de susținere a moțiunii: Cei care dețin majoritatea trebuie să aibă dreptul de a schimba premierul și miniștrii

vocea.biz / 19.06.2017
Kelemen indică votul UDMR de susținere a moțiunii: Cei care dețin majoritatea trebuie să aibă dreptul de a schimba premierul și miniștrii

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că cei care dețin majoritatea parlamentară trebuie să aibă și posibilitatea de a schimba miniștrii, inclusiv premierul. El sugerează astfel că Uniunea va susține moțiunea de cenzură a PSD, precizarea venind după mai multe discuții cu liderii coaliției de guvernare, și în contextul negocierii unor legi prin care minoritatea maghiară să beneficieze de drepturi suplimentare în ceea ce privește utilizarea limbii materne în administrație sau insituirea datei de 15 martie, Ziua maghiarilor, zi liberă.

“Moțiunea de cenzură este instrumentul majorității și al parlamentarilor din orice grup de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba miniștrii, inclusiv, la un moment dat, premierul, dacă doresc. Ei acest lucru fac, ar fi fost bine să facă fără scandal, fără acest circ, dar rolul și principiul trebuie să funcționeze, indiferent cine asigură majoritatea. Acesta este punctul nostru de vedere, astăzi, mâine vom stabili, dar principiul trebuie respectat”, a declarat Kelemen Hunor, luni, la Parlament, citat de Agerpres. 

Întrebat dacă acest principiu de care a vorbit poate da de înțeles că UDMR va susține moțiunea, Kelemen Hunor a răspuns:

“Nu știu unde vă duce cu gândul, nu am această capacitate de a ghici, deci e posibil și această variantă dacă ne gândim la principiu. Oricum, noi avem o colaborare parlamentară de jumătate de an, din februarie, și noi săptămânal ne întâlnim. Liderii se întâlnesc săptămânal, și la Senat, și la Cameră, și noi ne întâlnim dacă nu săptămânal, de două ori pe lună cu domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu și discutăm toate aspectele din politică. Eu m-am întâlnit și cu domnul Grindeanu în calitate de premier. Deci, nu e nimic nou sub soare, nu ne întâlnim astăzi prima dată”, a spus liderul UDMR.

 

Citește și...