Sorin Grindeanu: Au fost poziții publice ale unor membri PSD prin care se cerea demiterea ministrului Justiției, Tudorel Toader. Dragnea vrea puterea absolută

Daniel Ionașcu / 18.06.2017
Sorin Grindeanu: Au fost poziții publice ale unor membri PSD prin care se cerea demiterea ministrului Justiției, Tudorel Toader. Dragnea vrea puterea absolută

UPDATE Grindeanu: Dragnea nu m-a lăsat să ma implic în alegerile parțiale, din cauza lui am pierdut multe voturi

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a dorit să se implice în alegerile parțiale desfășurate recent, dar că Liviu Dragnea – președintele PSD – nu l-a lăsat, iar din cauza acestuia partidul pierde voturi.

”Singurul mod de a conduce partidul de un an, un an și ceva, este acest CEx, care aproape de fiecare dată are pe ordinea de zi excluderi sau sancțiuni. Nici măcar la ultimul, când ar fi trebuit să vedem rezultatul alegerilor parțiale din 11 iunie și de ce am pierdut în foarte multe localități, nu s-a întâmplat și s-a întâmplat ceea ce știți cu toții.

Chiar i-am spus cu o lună înainte sau în timpul campaniei electorale, în acea lună, două săptămâni, că doresc să mă implic în campania electorală, să merg să văd dacă pot să ajut. Nu m-a lăsat și există colegi de-ai mei care pot confirma acest lucru. Am înțeles că nu sunt singurul care nu a fost lăsat să facă lucrul acesta. Și, am și spus, am început să pierdem, să pierdem foarte mult, iar pentru asta, vinovat pentru că am ajuns în această situație este un singur om, Liviu Dragnea”, a declarat Grindeanu la Palatul Victoria.

UPDATE Mai mulți membri PSD au cerut public demiterea lui Tudorel Toader, ministrul Justiției

Au fost mai multe poziții publice ale unor membri PSD care cereau demiterea lui Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat premierul Sorin Grindeanu, care a subliniat, însă, că președintele PSD Liviu Dragnea nu se află printre aceștia.

Acesta a mai spus că nu are legături cu serviciile secrete, altele decât cele instituționale, același lucru fiind și în cazul colaborării cu președintele Klaus Iohannis.


Fiecare bilă introdusă în urnă în favoarea moțiunii înseamnă mai puțină putere în favoarea PSD și mai multă pentru președintele Klaus Iohannis, a declarat premierul Sorin Grindeanu în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, desfășurată la Palatul Victoria.

Acesta a mai spus că în 2015, după demisia Guvernului Victor Ponta, PSD l-a propus ca premier pe Liviu Voinea, dar că președintele l-a preferat pe Dacian Cioloș.

De asemenea, Grindeanu a mai dat ca exemplu situația din 2016, când Liviu Dragnea nu a putut fi numit premier din cauza condamnării pe care o are, dar nici nu a acceptat-o pe Shevil Shhaideh, prima propunere a PSD.

Premierul în funcție a mai spus că este posibilă chiar ajungerea la alegeri anticipate.

Grindeanu a mai spus că situația este generată de către Liviu Dragnea, care dorește acumularea ”puterii absolute” în mâinile sale.

”Am avut o discuție cu Ion Iliescu”

În fine, oficialul a mai spus că a avut chiar și o discuție cu fostul președinte Ion Iliescu, care ar fi vrut să cunoască situația.

”Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Ion Iliescu în urmă cu două sau trei zile cu privire la situaţia politică. Dânsul ştiţi că nu spune «da» sau «nu». A vrut să ştie care este situaţia”, a spus Grindeanu.

Pe de altă parte, Grindeanu s-a declarat încrezător că moțiunea de cenzură nu va atinge cele 233 de voturi necesare pentru a fi adoptată.

Citește și...