Noul secretar general al Guvernului, Victor Ponta, care este şi deputat, a venit, duminică, la şedinţa deputaţilor PSD, pe care vrea să îi convingă de faptul că moţiunea de cenzură este ”o mare greşeală”. La şedinţa deputaţilor PSD a venit şi Gabriela Firea. În paralel, liderul PSD Liviu Dragnea se află la şedinţa senatorilor social-democraţi.
„Eu sunt membru al grupului PSD, nu m-a exclus nimeni din grupul PSD, sunt deputat PSD şi am venit alături de colegii mei să îmi spun punctul de vedere. Îl spun în interior, nu în afară”, a afirmat Victor Ponta, când a ajuns la şedinţa grupului deputaţilor PSD.
Întrebat dacă îi va convinge pe colegii săi să renunţe la demersul moţiunii de cenzură, secretarul general al Guvernului şi-a exprimat speranţa că PSD nu va declanşa ”războiul nuclear” împotriva propriului partid.
„Cred că sunt obligat să spun ceea ce gândesc şi să spun că eu sper că PSD nu declanşează războiul nuclear împotriva PSD. Întotdeauna există loc de dialog până în ultima secundă. Împotriva mea şi cu numele meu s-au făcut multe moţiuni de cenzură, asta e prima pe care o face PSD”, a spus fostul premier.
În ceea ce priveşte demersul moţiunii de cenzură, Victor Ponta a susţinut că este „o mare greşeală”.