USR a decis: susține atât parteneriatul civil, cât și libertatea de expresie privind referendumul demarat de Coaliția pentru Familie

vocea.biz / 17.06.2017
USR a decis: susține atât parteneriatul civil, cât și libertatea de expresie privind referendumul demarat de Coaliția pentru Familie

Liderii Uniunii Salvaţi România (USR), convocaţi în Comitetul Politic Naţional, au decis, după dezbateri „foarte consistente şi contondente”, să susţină parteneriatul civil, dar şi libertatea de opinie a membrilor faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pe tema familiei, a declarat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Dan Barna, sâmbătă seara, conform News.ro.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc Comitetul Politic Naţional al USR convocat ca urmare a decizie Biroului National de poziţionare împotriva moficării art. 48 din Constituţie şi a demisiei subsecvente a preşedintelui partidului Nicuşor Dan.

După dezbateri foarte consistente şi contondente de peste 7 ore CPN a decis să asume la rândul său astăzi o decizie de susţinere a parteneriatul civil. (Vot: 77 la 1, 7 abţineri) dar şi una de păstrare a libertăţii de opinie a membrilor săi faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei. ( Vot: 56 la 33, cu 4 abţineri)”, a scris deputatul USR, pe Facebook.

În ceea ce priveşte situaţia lui Nicuşor Dan, Dan Barna a spus că acesta a afirmat că „decizia unei eventuale reveniri în partid o va lua după rezultatele referendumului intern programat în prima parte a lunii august pentru a se avea în vedere poziţia membrilor partidului”.

(News.ro)

Citește și...