Surse parlamentare: Membrii Biroului Permanent al Senatului nu au primit oficial convocarea BP-ului de duminică, iar registratura Guvernului nu lucrează în această zi

Daniel Ionașcu / 17.06.2017
Surse parlamentare: Membrii Biroului Permanent al Senatului nu au primit oficial convocarea BP-ului de duminică, iar registratura Guvernului nu lucrează în această zi

Senatorii aflați în Biroul Permanent al Camerei Superioare a Parlamentului nu au primit, până la această oră, convocarea oficială a ședinței de mâine, dar ar putea fi sunați oficial la noapte, au declarat, pentru Vocea.Biz, surse parlamentare.

Acestea au mai adăugat că registratura Guvernului nu funcționează duminica, astfel că este posibil ca aceasta să nu poată fi citită mâine.

Iată ce spune Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului:

”Art. 92. – (1) Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

(2) Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

(3) Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Art. 93. – (1) După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului.

(2) În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

Art. 94. – După încheierea dezbaterilor se procedează la votarea moţiunii de cenzură”.

Articolul 92 explică faptul că moțiunea se comunică Guvernului, dar cum aceasta este programată să fie depusă duminică, aceasta ar trebui comunicată tot duminică. Dar mâine nu lucrează oficial registratura Executivului.

Astfel, premierul Sorin Grindeanu ar putea să nu vină mâine în Parlament, dat fiind că nu există comunicare oficială.

Citește și...