CONGRESUL PNL. Orban este noul președinte al partidului. ”Nu voi accepta niciun stranier care să fie titularizat pe o funcție PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian Cioloș”

vocea.biz / 17.06.2017
CONGRESUL PNL. Orban este noul președinte al partidului. ”Nu voi accepta niciun stranier care să fie titularizat pe o funcție PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian Cioloș”

UPDATE Orban este noul președinte PNL

Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid în faţa lui Cristian Buşoi, au declarat surse liberale pentru News.ro, rezultatul votului nefiind încă anunţat în congres.

Conform surselor citate, Ludovic Orban a fost ales cu o diferenţă semnificativă de voturi faţă de contracandidatul său Cristian Buşoi.

Conform Mediafax, Orban a obținut 3.518 voturi, față de 952 cât a primit Cristian Bușoi.

Votul a fost pe buletine.

Rezultatul votului urmează să fie prezentat oficial în faţa celor cinci mii de delegaţi la Congresul PNL care se desfăşoară la Romexpo.

UPDATE Orban: Nu voi accepta ca niciun stranier să fie titularizat pe o funcţie PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian Cioloș

Ludovic Orban, candidat la şefia PNL, a afirmat sâmbătă, în cadrul Congresului, că nu va accepta ca niciun stranier să fie titularizat pe o funcţie pe care PNL poate să numească oameni „merituoşi” din rândul liberalilor, chiar dacă l-ar chema „Dacian”. El a ţinut să precizeze că există „mii de Dacieni Cioloş” în formaţiune, care nu au avut norocul fostului premier de a fi susţinuţi, dar cu toate acestea nu au întors spatele partidului.

„Niciun stranier care să fie titularizat pe o funcţie pe care PNL poate să depună candidat sau să numească în locul celor merituoşi din PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian. Şi aici vă spun un lucru: există mii de Dacieni Cioloş în PNL care, în schimb, nu au avut norocul lui să fie spijiniţi ca ministru, ca şi comisar european, ca şi prim-ministru, ca şi candidat de prim-ministru din partea PNL şi el să nu vină în PNL, să se întoarcă cu spatele la noi”, a afirmat Ludovic Orban.

Liberalul a ţinut să precizeze că „aceşti Dacieni Cioloş care nu au avut acest noroc sunt în PNL şi au rămas alături de ei şi să dea Dumnezeu să-i poată scoate la suprafaţă”.

El a mai spus că o altă chestiune pe care nu o va accepta dacă va deveni preşedintele PNL este o conducere interimară. „Niciun interimat. Am trăit doi ani de zile cu conducere în cea mai mare parte numită, care nu a beneficiat de legitimitatea alegerii de la baza PNL. Orice funcţie de conducere se vacantează în partid, trebuie organizate alegeri, nu interimate prelungite care să pună preşedinţi interimari care să tacă în faţa greşelilor celor care conduc partidul la Bucureşti”, a completat Ludovic Orban.

UPDATE Orban: PNL să ajungă la guvernare doar prin votul oamenilor, să susţinem alegeri anticipate

Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL, a declarat sâmbătă, la congresul partidului, că îşi doreşte ca liberalii să ajungă la guvernare, dar nu oricum, ci exclusiv prin votul românilor şi de aceea a îndemnat la susţinerea de către PNL a soluţiei alegerilor anticipate.

”Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare, dar nu printr-un nou USL sau cu oameni care niciodată nu vor aplica politicile noastre şi pe care nu ne putem bizui niciodată. Îmi doresc să ajungem la putere prin votul oamenilor. Dacă e să susţinem ceva, dragii mei. Să susţinem anticipate, să facem opoziţie pe toate fronturile, la baionetă, luptă om la om cu cei care azi îşi bat joc de România”, a declarat Ludovic Orban de la tribuna congresului PNL.

El a spus că în echipa sa sunt oameni care au bătut PSD în întreaga lor carieră politică şi care îşi doresc cu adevărat ca PNL să ajungă cea mai importantă forţă poltică.

”Am chemat oameni cu performanţe, oameni care au înregistrat victorii, oameni care au bătut PSD în întreaga lor carieră politică, am chemat alături de mine oameni care doresc cu adevărat să readucă PNL pe locul pe care îl merită şi anume acela de cea mai importantă forţă politică din România”, a mai spus Orban în faţa congresului.

UPDATE Orban, la Congresul PNL: Ştiu cine face blat cu PSD; vă cer să încetaţi orice negociere de culise pentru avantaje personale

Ludovic Orban, candidat la şefia PNL, i-a avertizat pe liberali sâmbătă, în cadrul Congresului, că ştie foarte bine cine face blat cu PSD, motiv pentru care le cere să înceteze orice negociere de culise şi să nu mai vândă interesele PNL pentru funcţii şi avantaje personale primite de la social-democraţi.

„Niciun blat cu PSD. Să fie clar, cunosc bine acest partid, ştiu foarte bine cine face blat cu PSD. Le spun de acum să înceteze orice negociere de culise, să înceteze orice joc pe sub masă, să nu mai încerce să vândă interesele PNL pentru funcţii sau pentru avantaje personale, sau pentru afaceri făcute cu PSD. Cine vrea să lupte alături de noi îl aşteptăm, cine nu vrea să lupte o să rămână mai în spate”, a subliniat Ludovic Orban.

UPDATE Buşoi, la Congresul PNL: Ludovic, te-ai înconjurat de oameni pe care i-ai criticat; nu cred că o să reuşeşti ce îţi propui

Cristian Buşoi, candidat la şefia PNL, a declarat sâmbătă, în congres, că Ludovic Orban s-a înconjurat de oameni pe care i-a criticat şi în care nu are încredere, motiv pentru care el nu crede că va reuşi să realizeze ceea ce îşi propune în partid.

„Pot să dau tonul mai tare şi să fiu mai ferm, dar oare Ludovic Orban va putea da înapoi critica faţă de colegii din vechea conducere care îl susţin? Eu nu cred că va da înapoi, nu pentru că nu poate, ci pentru că atunci când spunea aceste lucruri le credea şi avea dreptate să spună aceste lucruri. Da, Ludovic. Ai avut dreptate când spuneai că unde nu este cap, vai de picioare şi peştele de la cap se împute, pentru că am fost amândoi victimele unor decizii neinspirate de la nivel naţional. Eu, primul candidat retras din cursă, tu, al doilea, Cătălin Predoiu, al patrulea candidat”, a afirmat preşedintele PNL Bucureşti.

Liberalul i-a transmis contracandidatului său la şefia partidului că s-a înconjurat de oameni pe care i-a criticat şi în care nu are încredere, motiv pentru care nu va reuşi să realizeze ceea ce şi-a propus.

„Mai cred, Ludovic, că te-ai înconjurat de oameni pe care tu pe bună dreptate i-ai criticat, în care nu crezi şi nu cred în tine şi în felul acesta nu cred că o să reuşeşti ceea ce îţi propui. Oameni care te-au sfătuit să nu accepţi o dezbatere, deşi am fi putut să arătăm românilor că în PNL există competiţie, două viziuni diferite, dar în final putem să ne strângem mâna aşa cum o vom face astăzi. (…) Şi acum, la final, după ce ne spunem discursurile, aici, în faţa colegilor am putea să facem o dezbatere”, a conchis Cristian Buşoi.

UPDATE Secretarul general al PPE, la congresul PNL: Nicăieri în lume un partid nu a mai depus moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern

Secretarul general al Partidului Popular European (PPE), formaţiune la care este afliat PNL, a declarat sâmbătă, în cadrul congresului PNL, că guvernul PSD-ALDE este demn de Cartea Recordurilor în materie de politică greşită şi politicieni nereuşiţi, susţinând că nicăieri în lume un partid nu a mai depus moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern.

”Când am aterizat la Bucureşti, un bun prieten mi-a spus că nu s-a mai întâmplat în politica românească ca un partid să depună moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Ei bine, i-am raspuns că acest lucru nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume. Acest guvern socialist este demn de Cartea Recordurilor în materie de politică greşită şi politicieni nereuşiţi. În cinci luni de guvernare, singura lor realizare o reprezintă cele mai mai mari proteste antiguvernamentale din 1989 încoace. Şi va fi guvernul cu cea mai scurtă durată de viaţă din istoria recentă a UE. Nu mai e nevoie să spun din nou că acest lucru va fi din cauza propriului partid. Într-adevăr, acest guvern bate toate recordurile, dar cel mai important este faptul că este rău pentru România şi este rău pentru UE”, a declarat Antonio Lopez de la tribuna congresului PNL.

El a precizat însă că ”acest tragic guvern socialist” nu este prioritatea sa şi că este convins că românii nu vor uita derapajele PSD-ALDE şi îi vor sancţiona la următoarele alegeri.

Lopez şi-a exprimat încrederea că România va rămâne un pilon de stabilitate pentru crearea unei Europe puternice, menţionând că noile abordări ale UE, post-Brexit, se bazează pe abordarea politică europeană a ţării noastre şi că el consideră PNL unul dintre cele mai importante partide de centru dreapta din Europa.

”La aproape trei ani de la alegerea sa, daţi-mi voie să vă felicit din nou pentru alegerea preşedintelui Klaus Iohannis în funcţia de şef al statului. El devine o personalitate internaţională, care apără România şi UE în politica internaţională, asa cum a demonstrat recent în timpul întâlnirii cu preşedintele Trump la Washington”, a mai spus Lopez.

UPDATE Turcan: Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă şi, din nefericire, tot ce naşte din PSD dăunează grav României

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a lansat sâmbătă, de la tribuna congresului partidului, critici dure la adresa PSD, formaţiune despre care a spus că dăunează grav României şi că este prizoniera unui lider ”obsedat de putere” care se distruge singur.

”PNL va putea guverna modern, eficient şi european, cu siguranţă mult mai bine decât orice încercare a PSD pe care o vedem în ultimele zile. Din nefericire, pentru cei care au votat şi au aşteptat stabilitate politică, astăzi au primit un ridicol complet din partea celor din PSD. Niciunul nu este mai breaz decât celălalt. Dragnea ocupă Parlamentul, Grindeanu ocupă Guvernul. Sunt fix aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă şi, din nefericire, tot ce naşte din PSD dăunează grav României”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a trecut în revistă criticile formulate de către PNL la adresa PSD, spunând că s-au dovedit a fi adevărate.

”Am spus că programul de guvernare este nesustenabil, că are mai mult idei frumoase de prezentat la televizor, şi aşa a fost. Am spus că Dragnea este obsedat de putere şi că se va distruge singur şi că îşi va distruge şi partidul. Aşa se întâmplă. Am spus că eticheta de guvernare a PSD va fi cea de la OUG 13 şi anume «noaptea ca hoţii». Şi asta se întâmplă azi şi se acuză public de hoţie şi jaf la drumul mare”, a mai spus preşedintele interimar al PNL.

Raluca Turcan i-a îndemnat pe liberali, de la tribuna congresului, să îi sancţioneze prompt pe cei de la PSD şi să nu dezamăgească românii care aşteaptă ca PNL să guverneze bine şi profesionist.

UPDATE Klaus Iohannis, mesaj la Congresul PNL: România are nevoie de partide puternice, dar nu unde doar liderul este puternic

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj, cu ocazia Congresului PNL, în care afirmă că România are nevoie azi, mai mult ca oricând, de partide puternice, unde nu doar liderul este puternic, ci unde democraţia internă este reală şi există dezbatere. Şeful statului a susţinut că o formaţiune puternică va convinge imediat că exercită puterea nu pentru liderii săi sau pentru apropiaţii lor, ci pentru cetăţeni.

„Îmi doresc şi preşedintele Iohannis îşi doreşte acest lucru, ca această energie să se transforme în zilele, lunile şi anii viitori în proiecte pentru România şi pentru cetăţenii acestei ţări. România are nevoie azi, mai mult ca oricând, de partide puternice. Prin partid puternic nu înţelegi însă un partid unde liderul său este puternic, ci un partid unde democraţia internă este reală, unde există dezbatere, unde toate resursele partidelui sunt folosite la potenţialul lor maxim”, se arată în mesajul lui Klaus Iohannis, transmis de consilierul său Laurenţiu Ştefan.

În opinia şefului statului, „un partid puternic înţelege preocupările, grijile, nevoile şi aspiraţiile electoratului său şi răspunde articulând programe şi politici publice eficiente şi responsabile”.

„Un partid puternic oferă, în acelaşi timp, cetăţenilor o viziune pentru România, arată clar de ce vrea puterea şi ce va face cu ea, un partid puternic va convinge imediat că exercită puterea nu pentru liderii săi sau pentru apropiaţii lor, ci pentru cetăţeni şi comunităţile lor, pentru a intări postura României în plan regional, european şi în lume”, a conchis Klaus Iohannis.


UPDATE Congresul PNL, la care va fi ales noul preşedinte al formaţiunii, a început, sâmbătă, în prezenţa a peste 5.000 de delegaţi. Este primul congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat trei preşedinţi. Şefia PNL este disputată de doi membri ai vechiului PNL: Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

Congresul PNL a început la Romexpo puţin după ora 11:00, în prezenţa a peste 5.000 de delegaţi, cu intonarea Imnului naţional.

Primul dintre liderii PNL care a ajuns a fost Ludovic Orban.

Vor susţine discursuri, la congresul PNL, Antonio López-Istúriz White, secretar general al PPE, Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial, Attila Korodi, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor şi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. De asemenea, va fi citit un mesaj al preşedintelui de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus.

Principalul punct pe ordinea de zi a reuniunii va fi alegerea noului preşedinte al partidului, după ce ultimul şef al liberalilor ales de congres a fost Klaus Iohannis, în iunie 2014.


Partidul Naţional Liberal îşi alege, sâmbătă, noul preşedinte în cadrul primului congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat nu mai puţin de trei preşedinţi. Şefia PNL este disputată de doi membri ai vechiului PNL: Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

Congresul PNL va avea loc sâmbătă la Romexpo începând cu ora 11:00 în prezenţa a peste 5.000 de delegaţi. Principalul punct pe ordinea de zi a reuniunii va fi alegerea noului preşedinte al partidului, după ce ultimul şef al liberalilor ales de congres a fost Klaus Iohannis în iunie 2014.

De asemenea, congresul de sâmbătă este prima reuniune a acestui for de la încheierea fuziunii dintre PNL şi PDL.

Congresul va avea de ales între doi vechi liberali pentru preşedinţia partidului: Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

Citește și...