Conducerea UDMR se reuneşte pentru a decide alături de cine se va poziţiona

vocea.biz / 16.06.2017
Conducerea UDMR se reuneşte pentru a decide alături de cine se va poziţiona

Consiliul Permanent al UDMR se va reuni, sâmbătă, la Cluj, iar liderii uniunii vor dezbate situaţia politică generată de retragerea susţinerii Guvernului Grindeanu de către PSD şi ALDE şi demisia miniştrilor. Chiar dacă a semnat un acord de colaborare cu cele două formaţiuni, UDMR nu este obligată să voteze pentru moţiunea de cenzură, a afirmat liderul deputaţilor UDMR.

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat vineri, pentru News.ro, că Uniunea va lua zilele următoare o decizie în legătură cu poziţionarea faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE şi a precizat că va avea discuţii cu toate forţele politice, inclusiv cu Sorin Grindeanu.

”UDMR nu are un punct de vedere până la ora actuală. Nu s-a întrunit forul de conducere, care se va întâmpla zilele următoare. Avem nevoie de un dialog în interiorul UDMR pentru a ne poziţiona şi a creiona discuţiile care se vor duce săptămâna viitoare”, a declarat Attila Korodi pentru News.ro.

Întrebat dacă acordul de colaborare parlamentară încheiat cu PSD şi ALDE obligă UDMR să voteze alături de cele două partide din coaliţie la moţiunea de cenzură, Korodi a negat.

”Nu are nicio obligaţie directă. Colaborarea parlamentară este destul de bine conturată, nu e inclus un element de genul acesta. E nevoie de dialog pentru a înţelege tot ce se întâmplă pe eşichierul politic, a înţelege şi ce se întâmplă şi ce propun cei din actuala coaliţie şi după acest lucru se ia o decizie. Zilele următoare, în forul de conducere, probabil vom decide cum vom vota la moţiunea de cenzură. Aşa cred că este oportun şi statutar”, a precizat liderul deputaţilor UDMR.

(News.ro)

Citește și...