Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că și-a dat demisia miercuri, la Comitetul Executiv al PSD, pentru nici ea și nici colegii ei din Guvern nu au primit mandatele cadou, iar demisia a fost un act de solidaritate. Carmen Dan a spus că la momentul acesta, premierul este singur și a precizat că îi reproșează acestuia că „nu a comunicat”.
„Mi-am dat demisia, eu și cred că mulți alți colegi ai mei, am înțeles că nu toți , ieri, când am fost chemați la CEx. (…) Eu nu consider că am făcut parte din cel mai slab Guvern, eu cred că trebuie să ne raportăm la situația asta și să analizăm cu obiectivitate. Până la urmă, a fost o analiză a activității Guvernului pe care toți o anticipam, încă din momentul în care ne-am preluat mandatele. Aș vrea să fie foarte clar că niciunul dintre colegii mei și nici eu nu am primit aceste mandate cadou”, a spus ministrul demisionar al Afacerilor Interne.
Carmen Dan a afirmat că rolul miniștrilor este de a munci împreună și de a implementa Programul de guvernare în mod unitar, simultan, nu pe domenii sau pe bucăți.
“Așa că actul nostul de ieri a fost un act de solidaritate între noi, membrii Guvernului, pentru că eu am înțeles că trebuie să lucrăm în echipă. Și acesta a fost semnalul pe care l-am dat, pentru că ieri ar fi trebuit să fie o analiză, o analiză care să fie centrată pe un dialog, pe identificarea unor măsuri, pe identificarea unor soluții”, a spus Carmen Dan.
Ea a adăugat că „ideea fericită” ar fi fost ca Guvernul să poată continua în aceeași formulă, dar acest lucru nu a fost posibil pentru că „premierul nu a vrut să aibă un dialog”.
„Așa cum trebuia să implementăm programul de guvernare având acest spirit de solidaritate, am procedat, am anunțat că astfel înțelegem noi să găsim o cale de a da un semnal că lucrurile trebuiesc rezolvate, într-un fel sau altul”, a mai spus Carmen Dan.
Întrebată ce îi reproșează premierului Sorin Grindeanu, Carmen Dan a spus: „Că nu a comunicat. (…) Dovada cea mai clară a fost ieri, când a ales să părăsească CEx-ul, nemanifestând nici măcar o singură intenție de dialog”.
Despre unele afirmații că miniștrii care acum au demisionat fuseseră numiți pentru a fi conduși de Liviu Dragnea, Carmen Dan a spus că ea nu a avut niciun moment sentimentul că este condusă, politic sau administrativ, adăugând că ea și-a „înțeles pe deplin responsabilitățile”.
Premierul Sorin Grindeanu a adresat, joi, pe Facebook, un mesaj către membrii PSD în care le spune că nu trebuie să le fie “frică să fie de partea bună”, mulţumindu-le lor, dar şi românilor care i-au trimis mesaje, pentru susţinerea arătată.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia.