Ministrul Muncii revine asupra creșterilor salariale: Salariul va crește cu 25% pentru toți bugetarii, dar de la 1 ianuarie 2018. Pentru restul majorărilor din Educație și Sănătate ar putea fi o amânare până în martie

vocea.biz / 06.06.2017
Ministrul Muncii revine asupra creșterilor salariale: Salariul va crește cu 25% pentru toți bugetarii, dar de la 1 ianuarie 2018. Pentru restul majorărilor din Educație și Sănătate ar putea fi o amânare până în martie

Ministerul Muncii nu se ține de promisiuni și revine asupra creșterilor salariale, care nu vor mai fi de la 1 iulie 2017, ci șase luni mai târziu. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, marți, despre Legea salarizării, că salariul brut va crește cu 25% pentru toți bugetarii, dar de la 1 ianuarie 2018, iar la Educație și Sănătate va fi o amânare până în martie pentru restul majorării anunțate inițial, respectiv 20 la sută pentru profesori și până la 100% pentru medici și asistenții medicali. Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, spune că bugetul poate suporta majorările salariale ce apar prin introducerea Legii salarizării. Premierul Sorin Grindeanu susține că nu există disensiuni între ministrul Finanţelor şi cel al Muncii legate de Legea salarizării şi că impactul bugetar, în forma propusă, este de aproape 76 de miliarde de lei pentru 2018.

“De la 1 ianuarie 2018, toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut de 25%, de la 1 martie încă 20% pentru profesori, care adăugat la creşterea de 25% înseamnă o creştere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii şi asistenţii au creşteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie”, a spus Ministrul Muncii, marţi, la Antena 3.

UPDATE: Primul-ministru a declarat, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, că atât ministrul Muncii, cât și cel al Finanțelor susţin acelaşi punct de vedere, pe care Olguța Vasilescu îl va detalia după ce se va discuta, pentru că este o iniţiativă parlamentară pe Guvernul o susţine.

“Pentru detalii o să-l las pe domnul ministru, pot să vă spun că impactul total, la anul, este undeva, în forma spusă, aproape de 76 de miliarde (de lei – n.r.). Ceea ce înseamnă undeva 8,6% (din PIB – n.r.), ne situează în parametrii normali, ca şi efort bugetar. Vreau să subliniez, nu există niciun punct de vedere sau puncte de vedere divergente între ceea ce a susţinut în comisie doamna Olguţa Vasilescu şi ceea ce ne asumăm sau îşi asumă Ministerul Finanţelor ca şi impact bugetar”, a spus Grindeanu, citat de Mediafax.

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat că bugetul poate suporta majorările salariale ce apar prin introducerea Legii salarizării, iar impactul bugetar este de 76 de miliarde de lei pentru 2018, adică 8,6% din PIB.

Ministrul Muncii a spus că amânarea de la 1 ianuarie la 1 martie 2018 a creșterilor salariale anunțate inițial pentru Educație și Sănătate este cauzată de foarte multe amendamente acceptate la Senat şi Camera Deputaţilor.

Ministrul a precizat că s-au făcut analize de impact pe buget după amendamentele acceptate la proiectul Legii salarizării, comparativ cu varianta propusă inițial și s-a ajuns la această nouă variantă, care înseamnă și amânarea cu două luni a unei părți din creșterile salariale pentru Educație și Sănătate.

Olguța Vasilescu a precizat că a discutat acest subiect și cu ministrul Finanţelor Publice, într-o întâlnire care a avut loc marţi dimineaţă.

Ulterior, ministrul Muncii a declarat, la Parlament, că aceasta este ultima variantă a Legii salarizării agreată cu Ministerul Finantelor.

Olguța Vasilescu a precizat că au fost făcute mai multe majorări salariale și creșteri de sporuri, iar la proiectul Legii salarizării au fost admise foarte multe amendamente, astfel că trebuiau reanalizate toate creșterile salariale despre care a spus anterior că vor intra în vigoare la anumite date și schimbate datele de aplicare.

Ministrul Muncii declara, săptămâna trecută, că majorările adoptate deja de Senat depășesc estimările guvernului privind impactul bugetar-fiscal al legii. După discuția pe care a avut-o cu grupul PSD din Camera Deputaților, Olguța Vasilescu preciza că nu va mai susține niciun amendament care să ducă la creșteri de salarii, ci doar pe cele care vizează diminuarea lor.

Deși legea este, teoretic, inițiativa grupurilor PSD, ministrul spunea că social-democrații i-au prezentat 40 de amendamente pe care vor să le susțină la dezbaterea din Cameră. Ghinion ar cam fi replica Olguței Vasilescu în privința colegilor de partid.

Ministrul Muncii a reacționat ironic şi la criticile formulate de președintele Klaus Iohannis față de forma Legii salarizării, transmițând că nu are niciun fel de intenție să țină cont de acestea.

Legea salarizării unitare a fost elaborată de ministerul Muncii, însă nu a fost asumată de guvern, ci trimisă grupurilor parlamentare ale PSD pentru a fi asumată ca inițiativă legislativă. Unul dintre motivele neoficiale ar fi fost tocmai faptul că ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, nu ar susține acest act normativ și nu și-ar fi dat avizul.

Citește și...