Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că vizita lui Klaus Iohannis în SUA este un eveniment “deosebit de pozitiv”, dar susține că rezultatele întâlnirilor şefului statului de la Washington vor trebui discutate şi în Parlament, pentru a le conferi legitimitate.
“Doresc să exprim aprecierea că vizita pe care o va face Preşedintele României la Washington este un eveniment deosebit de pozitiv. Totodată, în numele celor pe care îi reprezint, am speranţa că rezultatele întâlnirilor oficiale programate vor stimula pe termen mediu şi lung cooperarea pe multiple planuri dintre ţara noastră şi Statele Unite în cadrul Parteneriatului Strategic”, spune Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă.
El arată că partidele şi politicienii au manifestat solidaritate şi consens în privinţa direcţiilor majore ale politicii externe, care, pentru prestigiul şi credibilitatea României, trebuie susţinute indiferent de componenţa majorităţii parlamentare.
“Mergând pe această logică, consider că obiectivele, care vor rezulta pentru cele două părţi în urma întrevederilor oficiale de la Washington, vor trebui supuse unor dezbateri ample, mai cu seamă în cadrul democratic al Parlamentului, dar şi sub egida Administraţiei Prezidenţiale, pentru ca legitimitatea, continuitatea şi predictibilitatea deciziilor majore de politică externă pe termen mediu şi lung să fie mai presus de ciclurile electorale şi de orice partizanat politic intern”, afirmă şeful Senatului.
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă duminică, pentru şase zile, în Statele Unite ale Americii, într-o vizită în care se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Donald Trump şi va primi, din partea American Jewish Committee, distincţia „Light Unto the Nations. Iohannis este primul lider est-european care va fi primit în SUA de către Trump.