Vicepreşedinte PNL: PSD taie pensiilor românilor care au lucrat în grupele I şi II de muncă

Vocea.biz / 27.07.2017
Vicepreşedinte PNL: PSD taie pensiilor românilor care au lucrat în grupele I şi II de muncă

Vicepreședintele PNL Dan Vîlceanu a declarat că prin modificarea normelor de aplicare a legii pensiilor, PSD taie pensiile românilor care au lucrat în condiții grele de muncă. 

Vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu a explicat joi că Guvernul a modificat normele de aplicare a legii pensiilor, astfel încât cei care au ieşit din activitate după 2011 vor primi o pensie mai mare decât cei care au făcut acest lucru înainte de 2011, prin recalculcare.

“PSD taie pensiile românilor care au lucrat în grupa I şi II de muncă, adică în condiţii grele de muncă. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr. 291 din mai anul acesta prin care sunt modificate normele de aplicare ale legii pensiilor 263/2010. Practic prin această hotărâre pensionarii care au ieşit înainte de 2011 la recalculare primesc o pensie mai mică, iar cei care au ieşit la pensie după 2011 primesc o pensie mai mare,” a spus Vîlceanu, potrivit News.ro.

Vicepreședintele PNL a mai precizat că cere retragerea acestei hotărâri a executivului, în cazul contrar, partidul se pregătește să o atace în instanță, pentru că este discriminatorie.

“PNL solicită de urgenţă Guvernului PSD-ALDE să retragă această Hotărâre de Guvern. În cazul în care nu vor proceda la retragerea acestei Hotărâri de Guvern vom ataca în instanţele de contencios administrativ această HG întrucât este discriminatorie şi creează în România pensionari de categoria I-a şi pensionari de alte categorii”, a declarat vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu.

Tags:
Citește și...