Partidul Național Liberal a criticat ordonanța adoptată joi de către Guvern prin care angajatorii sunt obligați să plătească CAS și CASS pentru salariații part-time spunând că măsura încalcă nu doar Codul Fiscal ci se află și la limita constituționalității.
PNL critică ordonanţa adoptată joi de către Guvern prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească CAS şi CASS la nivelul salariului minim pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, spunând că adoptarea acesteia încalcă limitele constituţionale deoarece legea fundamentală interzice în mod expres posibilitatea de a interveni în domeniul legilor organice prin ordonanţe simple şi, în acelaşi timp, încalcă şi Codul Fiscal, care menţionează că în cazul în care se majorează impozite, taxe sau contribuţii, ori se elimină sau se reduc facilităţi existente „acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an”.
”Ordonanţa în cauză încalcă prevederile constituţionale referitoare la emiterea de ordonanţe simple, întrucât Constituţia interzice în mod expres posibilitatea de a interveni în domeniul legilor organice. În acest caz, Codul Fiscal face parte din categoria legilor organice, existând interdicţia de a fi modificat printr-un act normativ de nivel inferior, cum este cazul ordonanţei simple. Chiar dacă în mod abuziv Legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple include eventuale modificări aduse Codului fiscal, acestea nu pot afecta regimul legilor organice şi nu pot impune sarcini suplimentare contribuabililor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL.
Liberalii argumentează şi încălcarea de către Guvern a Codului Fiscal, nu doar a Constituţiei, prin emiterea ordonanţei prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească CAS şi CASS la nivelul salariului minim pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, titrează News.ro.
Totodată, Ordonanţa încalcă prevederile actuale ale Codului Fiscal, prevăzute la articolul 4, care menţionează că în cazul în care se majorează impozite, taxe sau contribuţii, ori se elimină sau se reduc facilităţi existente «acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an». Or, Guvernul Tudose a anunţat intrarea în vigoare a acestor modificări începând cu data de 1 august, fapt care contravine rigorilor de predictibilitate impuse de Codul Fiscal”, se mai arată în comunicatul transmis de liberali.
Şi liderul PNL, Ludovic Orban, a criticat taxarea suplimentară a celor cu contracte part-time, acuzând Guvernul că este interesat de ”jecmănirea” întreprinzătorilor.
”Această măsura ne arată că partidul de guvernământ nu este interesat în realitate ca angajaţii să câştige mai bine, ca firmele să aibă un cost cât mai redus al forţei de muncă, ci este interesat doar să jecmănească întreprinzătorii pentru a mai face rost de nişte venituri pentru acoperirea găurilor din buget create de cheltuielile nesăbuite angajate. Ne opunem categoric atât acestei scamatorii fiscale, cât şi celor care vor urma”, a scris Orban pe Facebook.
Guvernul a aprobat, joi, în şedinţă, o Ordonanţă privind introducerea pentru angajatori a obligaţiei de a plăti CAS şi CASS la nivelul salariului minim, astăzi de 1.450 lei, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim, excepţie de la această prevedere făcând elevii, studenţii şi pensionarii.
“Vom lua în dezbatere un act normativ foarte discutat în ultimul timp, care implementează plata CAS şi CASS de către angajator la nivelul salariului minim pe economie pentru angajaţii cu part-time. În fapt, devenise o practică şi este astăzi o practică – angajaţii să fie ţinuţi cu part-time cu patru ore, cu cinci ore, cu două ore şi plătit diferenţa până la salariul minim din mână, la negru, eludând statul”, a declarat premierul la începutul şedinţei Executivului.
Mihai Tudose a precizat că studenţii, pensionarii şi elevii vor fi exceptaţi de la prevederile actului normativ. Tot printre exepţii se află ucenicii în vârstă de până la 18 ani, persoanele cu dizabilităţi cărora li s-a recunoscut prin lege dreptul de lucra mai puţin de 8 ore pe zi sau cei care obţin venituri din mai multe contracte de muncă dintre care unul cu normă întreagă.
La acest moment, din calculul guvernanţilor rezultă că sunt, în total, 500.000 de contracte de muncă part-time.
Obligaţia de plată la acest nivel a contribuţiei la pensie şi sănătate pentru contracte part-time este prevăzută, în noul program de guvernare, să fie introdusă din luna august a acestui an. Iniţial, termenul avansat, prin programul de convergenţă trimis în primăvară la Comisia Europeană, era luna iunie.