Toggle Menu
  1. Home/
  2. Politic/

Iohannis: Nu văd niciun motiv pentru suspendarea procurorului-șef al DNA

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu vede niciun motiv pentru suspendarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Şeful statului a precizat că este bine că se fac verificări în legătură cu ”abordările media” care au apărut privind activitatea DNA şi a amintit că el este mulţumit de activitatea Parchetului General şi a DNA.

Întrebat despre scandalul din jurul DNA, preşedintele a răspuns: ”Am fost informat despre aceste abordări media şi cred că este bine să se verifice. Din informaţiile mele, se fac verificări şi în DNA, de asemenea CSM se ocupă de anumite aspecte şi am luat act de faptul că Ministerul Justiţiei a solicitat o inspecţie pe management, atât la Parchetul General, cât şi la DNA”.

Klaus Iohannis a spus că aceste demersuri vor clarifica toate aspectele.

Răspunzând unei întrebări, şeful statului a precizat că el s-a exprimat în repetate rânduri şi este ”foarte mulţumit” de activitatea Parchetului general şi a DNA şi de activitatea conducerii acestor instituţii, scrie News.ro.

Chestionat dacă este mulţumit şi după înregistrările care au apărut, Iohannis a afirmat: ”Am auzit prea multe aşa-zise interceptări, ascultări, interpretări ca să mai cred în ele. Cei îndrituiţi de lege vor face verificările necesare şi până la urmă vom afla adevărul”.

Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui suspendată din funcţie până sunt clarificate aceste aspecte, preşedintele Iohannis a replicat: ”Nu văd niciun motiv de suspendare”.

El a precizat că nu a avut discuţii cu Kovesi pe aceste teme. “Nu discut cu şefa DNA astfel de chestiuni, nu intră în fişa postului preşedintelui şi aştept cu mare interes concluziile verificărilor care se fac instituţional. Dacă voi semna sau nu (demiterea lui Kovesi – n.r.), asta e din filmul dacă şi parcă. Când vom avea o concluzie, discutăm pe ea”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat însă că ”aceste scandaluri nu sunt bune, pentru că ele zguduie încrederea cetăţenilor în instituţii şi pun mari semne de întrebare partenerilor şi aliaţilor noştri”. “Indiferent dacă e un scandal creat de media sau de unii politicieni corupţi interesaţi de compromiterea luptei anticorupţie sau dacă chiar a fost o scăpere, clarificarea trebuie să vină repede şi trebuie să fie credibilă, altfel lumea rămâne cu anumite semne de întrebare care în această zonă nu trebuie să existe”, a adăugat preşedintele.

”De aceea, vreau să am clarificări urgente, şi nu doar urgente, ci pertinente”, a punctat Klaus Iohannis.

Președintele a mai afirmat că nu este de părere că lupta anticorupţie este afectată în acest moment de actualele probleme ale DNA. “Lupta anticorupţie se desfăşoară la viteza ei intrinsecă, normală”, a adăugat Iohannis.

Vocea Biz